Eşti aici
Dumitru Vacariu
DUMITRU VACARIU s-a născut în comuna Pipirig, judeţul Neamţ, la 21 sept. 1931, din părinţii Dumitru şi Maria Vacariu, ţărani. După terminarea şcolii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului pedagogic din Piatra-Neamţ în perioada 1946-1952. Cursurile universitare (Facultatea de filologie-istorie) le-a urmat la Iaşi, în cadrul Universităţii „Al.I. Cuza”, în perioada 1953-1957. După terminarea facultăţii a fost numit profesor la Liceul nr. 2 din Vaslui şi director al Casei raionale de cultură.
Acuzat că a organizat, împreună cu alţi colegi de studenţie, în anul 1957, sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a fost condamnat la 8 ani de detenţie politică. A suferit rigorile închisorilor comuniste în perioada 1958-1964.
Ieşit din detenţie, a fost o perioadă şomer, apoi muncitor la o Staţiune de Maşini şi Tractoare din Vaslui, funcţionar la Centrul de librării Iaşi şi, începînd din anul 1969, salariat al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, pînă în anul 2003, cînd s-a pensionat. Din anul 1971 pînă în 1988 a...
vezi mai mult +DUMITRU VACARIU s-a născut în comuna Pipirig, judeţul Neamţ, la 21 sept. 1931, din părinţii Dumitru şi Maria Vacariu, ţărani. După terminarea şcolii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului pedagogic din Piatra-Neamţ în perioada 1946-1952. Cursurile universitare (Facultatea de filologie-istorie) le-a urmat la Iaşi, în cadrul Universităţii „Al.I. Cuza”, în perioada 1953-1957. După terminarea facultăţii a fost numit profesor la Liceul nr. 2 din Vaslui şi director al Casei raionale de cultură.
Acuzat că a organizat, împreună cu alţi colegi de studenţie, în anul 1957, sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a fost condamnat la 8 ani de detenţie politică. A suferit rigorile închisorilor comuniste în perioada 1958-1964.
Ieşit din detenţie, a fost o perioadă şomer, apoi muncitor la o Staţiune de Maşini şi Tractoare din Vaslui, funcţionar la Centrul de librării Iaşi şi, începînd din anul 1969, salariat al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, pînă în anul 2003, cînd s-a pensionat. Din anul 1971 pînă în 1988 a condus toate obiectivele Muzeului Literaturii Române din Iaşi, participînd direct la organizarea şi deschiderea mai multor obiective muzeale: „Casa Dosoftei”, casele memoriale M. Codreanu, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, sediul central al muzeului din Casa V. Pogor, cu secţiile de literatură română modernă şi contemporană, casa memorială O. Cazimir ş.a.
Activitatea literară şi-a început-o cu piese de teatru pentru copii şi tineret (Aventuri în pădurea vrăjită sau Bing-Bang-Bing, Comoara, Cele trei domniţe, Dincolo de singurătate), prezentate la peste 10 teatre de profil din ţară şi cu turnee în India, Pakistan, Franţa, Germania ş.a.
vezi mai puțin -- 36 LEI 23.4 LEI
- 30.50 LEI 19.8 LEI