Hristos, prietenul nostru în suferinţă. Florilegiu patristic

Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din ziua de 17 februarie 2011 a proclamat anul 2012 ca „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, am considerat binevenită şi utilă, în panoplia de simpozioane, conferinţe, alcătuiri de cărţi şi volume colective de studii, articole, expoziţii etc. închinate acestor teme, alcătuirea unui florilegiu patristic tematic, precedat de un studiu introductiv în care am încercat a pătrunde şi a desluşi măcar în parte taina suferinţei şi a arăta importanţa şi folosul compătimirii şi al îngrijirii bolnavilor, reacţiile emoţionale ale acestora, evidenţiind faptul că viaţa creştină este hristocentrică şi hristomorfică, iar creştinii – următori ai lui Hristos – percep suferinţa într-o lumină pozitivă, ca mijloc de purificare şi de creştere spirituală şi nu ca ceva lipsit de sens.

Volumul de faţă, intitulat Hristos, Prietenul nostru în suferinţă este împărţit în şase capitole după cum urmează: I. Teologia bolii; II. Îngrijirea bolnavilor; III. Arta medicală; IV; Pedagogia încercărilor; V. Crucea necazurilor; VI. Compătimirea.

Pentru alcătuirea acestui florilegiu tematic, am parcurs colecţiile patristice apărute în limba română, precum şi unele opere ale Sfinţilor Părinţi care au avut în atenţie temele propuse în acest volum. De asemenea, nu au fost lăsate de-o parte Patericele traduse până acum în limba română. După cum se va putea remarca prin lectură atentă, fiecare cuvânt din Pateric este măsurat, concis, ales după o lungă tăcere, la inspiraţia Duhului, dovedindu-se astfel ziditor de suflet.

Fiecare temă este alcătuită din aşa-zisele capete sau texte ale cuvioşilor părinţi, care constituie de fapt sentinţe, butade, exortaţii, principii, sfaturi, experienţe, meditaţii, întâmplări şi atitudini. Fiind adunate şi înşiruite tematic, textele Sfinţilor Părinţi uşurează astfel lectura cititorului care este preocupat sau interesat de o temă anume. Astfel, acesta nu va mai căuta o idee, un sfat sau o butadă în întreaga carte, ci se poate ghida direct la tema dorită.

Am considerat binevenită inserarea ca note explicative de subsol a unor observaţii şi comentarii suplimentare legate de diverşi termeni sau idei, pentru o exactă şi corectă înţelegere a textului patristic. Aceste note aparţin atât traducătorului sau tălmăcitorului textului, editorului, cât şi celui care a alcătuit prezentul florilegiu, respectiv subsemnatului.

Sfaturile sau zicerile Părinţilor, care constituie de fapt şi o terapie spirituală, răspund multor întrebări, nedumeriri şi probleme duhovniceşti, pe care lecturându-le, realizăm că dragostea cuvioşilor era atât de mare, încât aveau aplecare şi înţelegere pentru fiecare om, iar anduranţa lor în suferinţă, încercare sau necaz le era sprijinită şi întărită de Hristos, de credinţa în El şi de gândul la bunătăţile veşnice ale Împărăţiei Lui. Scopul Părinţilor, aşa cum subliniază şi scrierile filocalice a fost să facă din inima fiecărui creştin un altar aprins de flăcările iubirii de Dumnezeu şi de oameni, pe care să ardă neîncetat focul rugăciunilor către Dumnezeu şi sfânta meditaţie a cuvintelor Duhului.

Textele patristice ne lansează şi o exortaţie la introspecţie, la meditaţia profundă şi constantă, sprijinită pe conţinutul Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii şi pe paradigmele oferite de acestea asupra fragilităţii, coruptibilităţii, nestatorniciei şi efemerităţii lumii acesteia. Acesta este pentru om începutul căii de a-şi îndrepta din ce în ce mai mult atenţia către suflet şi către ceea ce ar trebui să primeze în viaţa lui, căci adesea, în goana după lucrurile urgente omul uită de fapt de cele fundamentale şi cu adevărat folositoare ale vieţii lui, iar grijile lumeşti exterioare devin apăsătoare şi înrobitoare şi-i răpesc timpul care ar trebui dedicat rugăciunii, meditaţiei, lecturii etc. Omul secularizat, atunci când este atins de boli sau de oarece suferinţe ori necazuri, devine debusolat, nu le înţelege taina, noima, rostul şi modul cum le poate depăşi sau cum poate urca, valorizându-le, mai aproape de Dumnezeu.

Viaţa de acum este ca o luptă în stadion sau în arenă,însă viaţa viitoare e cunună. Tentaţiile de tot felul, bolile, suferinţele şi necazurile ce se abat asupra omului în această viaţă efemeră nu îl fac să fie slab sufleteşte, ci îl arată cum este de fapt şi îl pot întări dacă acesta nu descurajează, ci se îmbărbătează în răbdare, rugăciune şi mulţumire către Dumnezeu. Însă, în această luptă nevăzută şi în acest război pe plan duhovnicesc, omul nu rămâne singur, ci este ajutat de Dumnezeu Cel iubitor, Care este„mai iubitor decât un tată, cu mai multă grijă decât o mamă, un Stăpân care te iubeşte mai cu foc decât se iubesc mirele şi mireasa; un Stăpân care socoteşte propria Lui odihnă mântuirea ta, şi de mântuirea ta Se bucură mai mult decât te bucuri tu când scapi de primejdie şi de moarte (…); un Stăpân, Care-ţi arată tot felul de dragoste, dragostea pe care o are tatăl pentru copii, mama pentru odraslele ei, vierul pentru vie, arhitectul pentru casa pe care o construieşte, mirele pentru mireasă, tânărul pentru fecioară; un Stăpân, care vrea să depărteze de la tine răul tot atât de mult cât e de departe răsăritul de apus, cât e de înalt cerul de pe pământ – că şi aceasta ţi-am dovedit-o! –, dar, mai bine spus, nu numai atât, ci chiar cu mult mai mult, aşa precum am arătat când am vorbit despre acestea şi când am îndemnat să nu ne oprim numai la pilde, ci cu gândirea să depăşim pildele. Da, pentru că pronia lui Dumnezeu este netălmăcită, purtarea Lui de grijă neînţeleasă, bunătatea Lui nespusă, iubirea Lui de oameni fără de urmă”.

Hristos rămâne de-a pururi Veşnicul îndrăgostit:

„mai iubitor decât orice prieten,

mai drept decât orice stăpân,

mai mângâietor decât orice tată,

mai întru noi decât orice mădular al nostru,

mai de trebuinţă nouă decât chiar inima noastră”.

Datoria noastră constă în a-I răspunde şi Lui cu iubirea noastră şi a răspunde tuturor oamenilor cu puterea iubirii ce ne-o dă El.

Astfel, creştinul este chemat să păstreze neschimbată frumuseţea chipului sădit de Dumnezeu în el, să devină mai încercat, mai experimentat şi mai puternic pentru unul dintre cele mai grele examene ale acestei vieţi şi anume lupta cu bolile şi feluritele încercări, mai răbdător în suferinţă, înţelegând taina şi rostul ei. Astfel, el se dovedeşte a fi şi un împlinitor al cuvintelor dumnezeieşti şi nu doar un auditor, grăitor sau cititor al acestora.

Precum vom vedea, sfinţii lansează nenumărate îndemnuri la a răbda suferinţa, mulţumind lui Dumnezeu, căci ea ajunge pricină şi temei de cununi în ceruri. Îi avertizează, de asemenea, pe cei aflaţi în boli şi felurite necazuri să nu deznădăjduiască, să nu cârtească împotriva Creatorului şi să nu învinuiască purtarea Sa de grijă, căci făcând astfel, aceste atitudini greşite le sunt spre cădere. Celor în putere şi sănătoşi, le adresează calda invitaţie de a cerceta pe cei bolnavi, pe suferinzi, căci după modul cum a împlinit cineva porunca dragostei de aproapele va fi şi judecat la judecata cea înfricoşătoare de la sfârşitul veacurilor. În literatura patristică ni se reliefează, cu referire la criteriile judecăţii celei din urmă, faptul că Mântuitorul nu ne cere ceva aproape imposibil de realizat, sau fapte realizabile cu mari şi îndelungi eforturi şi anume, nu ne spune: „Am fost bolnav şi M-aţi vindecat”, ci doar „M-aţi cercetat”, adică aţi venit la Mine, M-aţi vizitat. Cu toţii cred că subscriem la cele spuse de Ecclesiast (4, 10): „vae soli!”, adică „vai de cel singur!”, vorbă împrumutată şi de antíci. Ce mare bucurie ne face cineva care ne vizitează atunci când ne aflăm pe patul suferinţei! Simpla prezenţă şi faptul de a ne fi alături la greu, ne pacifică, ne înjumătăţeşte durerea sufletului şi a trupului atins de boală, ne insuflă speranţă şi ne exaltă sufletul. Dintre cele ce caracterizează firea noastră umană este şi faptul de fi solidari unii cu alţii.

Continuând prezentarea volumului de faţă, subliniem faptul că el reuneşte atitudini spirituale de mare diversitate, autorii trăind şi scriindu-şi operele în diferite secole din decursul primelor două milenii, însă convingerile şi sfaturile lor sunt convergente, căci sunt pătrunse şi inspirate de acelaşi Duh Sfânt, Care suflă unde voieşte (In. 3, 8); toate aceste atitudini duhovniceşti pot constitui un adevărat ghid pentru urcuşul duhovnicesc al omului spre desăvârşire. În aceste scrieri, Părinţii duhovniceşti se exprimă uneori simplu, dar nu simplist, clar, direct, cu un minimum de mijloace, fără preocuparea de efecte stilistice, lapidar şi ferm. Ei nu sunt preocupaţi de artă şi stil, ci de frumuseţea vieţuirii în Hristos, de frumuseţea sfinţeniei şi de sfinţenia frumuseţii.

Deşi textele selectate nu sunt dogmatice, ci de Spiritualitate Ortodoxă, lectura acestui volum necesită totuşi un anume efort intelectual şi o atenţie sporită, însă acestea merită depuse pentru că lectorul va fi recompensat de o înţelegere adâncă şi de o satisfacţie spirituală certă, căci răspunsurile şi explicaţiile au gir divin şi sunt pline de înţelesuri mărturisite cu patos şi dragoste de frate. Folosul lecturării şi al aprofundării acestei cărţi îl vor întrezări şi-l vor dobândi cititorii care vor avea în ea o călăuză patristică pentru cunoaşterea şi aprofundarea tainei suferinţei, a încercărilor şi a necazurilor, precum şi a rostului şi a rolului lor expiator şi benefic.

Nutrim nădejdea că acest florilegiu tematic va fi util tuturor celor iubitori de înţelepciune şi trăire creştină genuină, dornici de a cunoaşte logica credinţei noastre, căci el a fost alcătuit pentru a aduce o mai bună înţelegere şi cunoaştere a tainei suferinţei, precum şi pentru a oferi un sprijin şi mângâiere sufletească în necazuri, putându-se constitui într-un adevărat ghid pentru viaţă, căci prezintă o lecţie rar întâlnită de răbdare, de depăşire a suferinţei şi de valorizare a ei.

Deşi cititorul va putea constata că o parte din textele patristice şi ale scriitorilor duhovniceşti ai veacurilor primare ori ale unor cuvioşi ce au fost contemporani nouă sunt adresate monahilor, totuşi interesează şi folosesc deopotrivă de mult şi viaţa duhovnicească a creştinilor mireni, fiecare dintre aceştia fiind chemat, ca şi monahul, la lupta cea bună pentru dobândirea mântuirii.

Volumul a fost alcătuit cu scopul de a oferi cititorilor preţioase îndemnuri şi explicaţii duhovniceşti pe temele propuse de autorul florilegiului, iar predicatorilor un bogat material ce poate fi valorificat cu succes.