You are here

Zile cu sfinți. Sinaxare, însemnări, cântări, lecturi și gânduri filocalice pe luna februarie

35 LEI
 
In stock
0724 550 463

„Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Doxologia, vine cu o nouă carte înaintea cititorilor şi trăitorilor de Hristos, în ostoirea setei acestora de sfinţenie.
Gândită ca un sprijin pe calea către Dumnezeu , seria Zilelor cu Sfinţi, începută odată cu Anul bisericesc (1 septembrie), se va întinde pe parcursul celor douăsprezece luni ale anului, conferind valoare sfântă, îndrăzneală sfioasă şi delicateţe vizibilă timpului.
Sfântul,după convingerea părintelui Dumitru Stăniloae, a biruit timpul, reprezentând umanul purificat şi anticipând zările umanităţii desăvârşite (Dogmatica, 1996, p.187). Aceleaşi coordonate şi le propune volumul de faţă, exprimându-le şi interpretându-le.
Astăzi, când alergăm după zile cu soare, după zile senine,  după  zile cu belşug, după zile îndelungate, este bine să trăim, clipă de clipă, alături de Sfinţii lui...

see more  +

„Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Doxologia, vine cu o nouă carte înaintea cititorilor şi trăitorilor de Hristos, în ostoirea setei acestora de sfinţenie.
Gândită ca un sprijin pe calea către Dumnezeu , seria Zilelor cu Sfinţi, începută odată cu Anul bisericesc (1 septembrie), se va întinde pe parcursul celor douăsprezece luni ale anului, conferind valoare sfântă, îndrăzneală sfioasă şi delicateţe vizibilă timpului.
Sfântul,după convingerea părintelui Dumitru Stăniloae, a biruit timpul, reprezentând umanul purificat şi anticipând zările umanităţii desăvârşite (Dogmatica, 1996, p.187). Aceleaşi coordonate şi le propune volumul de faţă, exprimându-le şi interpretându-le.
Astăzi, când alergăm după zile cu soare, după zile senine,  după  zile cu belşug, după zile îndelungate, este bine să trăim, clipă de clipă, alături de Sfinţii lui Dumnezeu. Un ecfosin din cultul Bisericii noastre enunţă următorul adevăr; Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru Sfinţi Te odihneşti. Fiecare zi a anului (a vieţii) trebuie trăită întru odihna sinaxarelor, cântărilor, însemnărilor scripturistice şi patristice, lecturilor, gândurilor filocalice.
Într-un cuvânt, ne aflăm în faţa unei apariţii editoriale deosebit de preţioase şi necesare.
O binecuvântăm, sperând că va fi  odihnă pentru cei ce au şi deschidere pentru cei ce nu au, deocamdată, sete de sfinţenie”. (Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei).

see less  -
No votes yet
   ( 0 review-uri)
Publishing date: 
2018
Pages: 
136
ISBN: 
978-606-666-725-8
Cover type: 
cartonată
Format: 
13 x 20 cm
Color: 
monocrom

Customers Also Bought

Do you have question about product?

Call as
0724 550 463
Leave as your number
We will call you
Send us an
email?