Eşti aici

Vorbirea și tăcerea în revelație. Festschrift la cea de-a 65-a aniversare a Prof. dr. pr. Petre Semen

28 LEI Reducere 66%
9.52 LEI
 
În stoc
0724 550 463

Dumnezeu, Cel ce nu încetează a Se comunica

† TEOFAN,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

În viața lumii și a omului sunt momente în care Dumnezeu vorbește și momente în care Dumnezeu tace. Sau cel puțin așa le percepem noi. Căci nu numai prin cuvântul lui Dumnezeu s-au făcut toate, ci toate se și țin în ființă prin cuvântul Său, cel de viață făcător. Încât, înțelegând așa taina vieții, Dumnezeu nu încetează niciodată a vorbi. Dacă ar înceta, viața însăși ar sfârși.

În întreaga creație, omul are un rol și un loc special. El nu doar că primește viață de la Dumnezeu, dar are înscrisă în ființa sa și capacitatea de a grăi cu Creatorul său. Dumnezeu a vorbit cu omul în Rai, l-a cer­cetat și după izgonirea din grădina Edenului. Ulterior, depărtându-se tot mai mult de Dumnezeu, omul a pierdut capacitatea de a primi cuvântul Său....

mai mult  +

Dumnezeu, Cel ce nu încetează a Se comunica

† TEOFAN,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

În viața lumii și a omului sunt momente în care Dumnezeu vorbește și momente în care Dumnezeu tace. Sau cel puțin așa le percepem noi. Căci nu numai prin cuvântul lui Dumnezeu s-au făcut toate, ci toate se și țin în ființă prin cuvântul Său, cel de viață făcător. Încât, înțelegând așa taina vieții, Dumnezeu nu încetează niciodată a vorbi. Dacă ar înceta, viața însăși ar sfârși.

În întreaga creație, omul are un rol și un loc special. El nu doar că primește viață de la Dumnezeu, dar are înscrisă în ființa sa și capacitatea de a grăi cu Creatorul său. Dumnezeu a vorbit cu omul în Rai, l-a cer­cetat și după izgonirea din grădina Edenului. Ulterior, depărtându-se tot mai mult de Dumnezeu, omul a pierdut capacitatea de a primi cuvântul Său. Patriarhii Vechiului Testament, prin viață curată și prin credința în Dumnezeul cel viu, au putut primi în inima lor cuvântul dumnezeiesc. Iar când Moise a vorbit cu Dumnezeu, poporul ce era scos din robia Egip­tului, încredințat de realitatea acestui dialog, s-a minunat, exclamând: „Astăzi am văzut că Dumnezeu grăiește cu omul și acesta rămâne viu” (Deut. 5, 24). Uimire firească, pentru că nu se mai întâmplase în istorie ca vreun popor să audă „glasul Dumnezeului celuiviu, grăind din mijlocul focului” și „să rămână viu” (cf. Deut. 4, 33).

Încât un înțeles al cuvintelor ce se constituie ca motto al prezentului volum ar fi acela că nu oricine și nu oricum poate primi cuvântul lui Dumnezeu. Pentru ființa celui întunecat de păcate și cu inimă învâr­toșată de patimi și mândrie, cuvântul dumnezeiesc este foc ce mistuie. Pe de altă parte, mai ales după întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul, putem desluși și un alt înțeles al versetului citat din cartea Deuteronomul. Omul rămâne cu adevărat viu (nu doar biologic), în măsura în care grăiește cu Dumnezeu. Din relația cu Dumnezeu, Care ni Se comunică în Sfintele Taine, primim noi viață. De aceea, Sfânta Împărtășanie se mai numește și Cuminecare.

Pentru a dobândi viața veșnică e nevoie, așadar, să primim și să împlinim cuvântul lui Dumnezeu. Asupra acestui lucru insistă mult proorocii Vechiului Testament. „Ascultă glasul Domnului în cele ce-ţi grăiesc eu și bine-ţi va fi și sufletul tău va fiviu” (Ier. 38, 20), avertizează Ieremia pe poporul ales. Iar Isaia transmitea poporului ales cuvântul Domnului: „Ascultaţi-Mă pe Mine și viu va fi sufletul vostru” (Is. 55, 3). Când, de-a lungul istoriei, evreii nu respectau cuvântul lui Dumnezeu, intrau în robie sau în mari necazuri, ori chiar erau dați pe mâna morții, căci nu împlineau „ceea ce omul trebuie să împlinească, ca să fie viu” (Iez. 20, 21).

Chiar și după două mii de ani de creștinism, ne confruntăm cu difi­cultăți în a percepe cuvântul Domnului. El nu încetează să ne vorbească și azi, precum mulțimilor de pe muntele Fericirilor, dar o pretenție de­monică de superioritate îl împiedică pe om să asculte. Și atunci, și acum, Mântuitorul avertizează că nu Îl putem auzi pentru că, mândri fiind, cuvântul Său nu încape în noi (cf. In 8, 37). Prea plini de sine și de ale noastre, nu mai avem cum să facem loc lui Dumnezeu în inima și în viața noastră. Iar aceasta înseamnă a ne da morții, căci omul nu poate fi cu adevărat viu decât atunci când este cu Dumnezeu, Cel ce ne spune: „Eu sunt viu și voi veţi fi vii” (In 14, 19). Iar ca să fie omul viu trebuie să fie mai întâi născut din nou, „nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestrică­cioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu celviuși Care rămâne în veac” (I Pt 1, 23).

O altă cauză a dificultății cu care ne deschidem către cuvântul lui Dumnezeu o reprezintă și inflația de cuvinte, explozia de canale de in­formare din zilele noastre. Omul este derutat de varietatea copleșitoare de texte la care poate avea acces. Iar multe dintre scrieri sunt departe de a-și trage seva din solul fertil al Sfintelor Scripturi. Însă, chiar și în acest veac, Dumnezeu intră în dialog cu omul. Avem încredințarea aceasta mai ales cercetând viața celor ce s-au săvârșit întru sfințenia Lui. Cunoaștem că Hristos Domnul a vorbit, nu demult, unui monah din Sfântul Munte. În străduința lui de a se apropia de Dumnezeu, când era convins că strigătul său este în zadar, că se mistuie în tăcerea neînduplecată a Dom­nului, Sfântul Siluan Athonitul (1866-1938) aude: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. Astfel, află calea smulgerii din inima sa a rădăcinii păcatului, mândria, și a bunei așezări în starea de smerenie, cea care face ca dialogul cu Dumnezeu să devină posibil.

Ucenicul acestui sfânt contemporan, Arhimandritul Sofronie Saharov(1896-1993), a experiat și tăcerea lui Dumnezeu, în sensul că nu a primit cuvânt lămuritor de la Domnul când a fost supus unor grele încercări. Într-o scrisoare din 1984, Părintele Sofronie notează: „Greu este nouă să învinovăţim pe Dumnezeu și să ne îndreptăţim pe noi înșine, dar iarăși, nu este ușor să facem nici invers, ca prietenii lui Iov, care doreau să se facă apărătorii dreptăţii lui Dumnezeu, uitând de înfricoșatele chinuri prin care a trecut Iov. Astfel, tace Dumnezeu, tăcem și noi”.

Dar și tăcerea, ca și cuvântul, poate fi tot o formă de comunicare. „Sunt cuvinte care nu cuvântă/ și sunt tăceri ce pot să spună tot”, constată Demostene Andronescu,un poet care a trecut prin iadul temniţelorcomuniste. Și când ne grăiește, și când tace, Dumnezeu ne comu­nică ceva. Se comunică pe Sine Însuși, dacă noi avem smerenia de a-L urma întru toate. Tăcerea poate fi locul în care noi creștem în Domnul, dacă stăruim în a-I vorbi. În tăcere, Dumnezeu ne face loc la masa dialogului, e o invitație de a ne cultiva demnitatea de persoane capabile a I se adresa.

***

Tema aceasta, a vorbirii și a tăcerii în Revelație, este fundamentală pentru viața creștinului. Este binevenit, așadar, acest volum, care cuprinde o frumoasă desfășurare de texte, de reflecții pe marginea acestui subiect. Faptul că ele sunt dedicate, la împlinirea a 65 de ani de viață, unui om atât de absorbit de cuvintele Scripturii, nu este deloc întâmplător. În persoana Părintelui Profesor Petre Semen vorbirea și tăcerea au întot­deauna un rost. L-am cunoscut bine, în vremea când era cadru didactic la Seminarul Teologic din Craiova, regăsindu-l apoi, după mai bine de două decenii, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Îl cunosc ca pe un om care-și hrănește ființa din cuvântul Scrip­turii, în special din textele Vechiului Testament. Așa cum consfințește tradiția noastră patristică, în Evanghelie se recapitulează Legea și Proorocii. Încât râvna Părintelui Petre Semen pentru a cerceta sursele prime, cro­nologic vorbind, ale credinței noastre, trebuie înțeleasă prin prisma cu­vintelor psalmistului: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Ps. 41, 2).

Părintele Profesor Semen s-a impus, mai întâi, în conștiința semina­riștilor, apoi, a studenților, ca o persoană cu reale abilități didactice. Seriozitatea discursului academic, corectitudinea, imparțialitatea, punctua­litatea, lucrul întotdeauna bine făcut sunt câteva dintre calitățile care l-au impus în învățământul teologic românesc. Sfinția sa are capacitatea de a se pregăti temeinic pentru împlinirea misiunii primite de la Dumnezeu, indiferent de natura ei: fie că este vorba despre cursul de la catedră, de predica de la amvon sau de redactarea unui text teologic.

Îi dorim Părintelui Profesor Petre Semen să continue ani mulți de acum încolo a lucra în ogorul Domnului, având alături, mai ales, fru­moasa-i familie și pe cei ce îi sunt ucenici. Să fie binecuvântat în lucrurile sale și toate să fie săvârșite spre slava lui Dumnezeu, Cel Întreit în Persoane, pe Care să-L primească în casa și în inima sa precum Avraam L-a primit la stejarul din Mamvri.

Binecuvântăm pe toți cei care, cu dragoste și cu recunoștință, s-au ostenit pentru ca acest volum să vadă lumina tiparului, vorbind lumii despre Dumnezeu, mai ales acum, când adesea lumea tace în privința Sa. Să avem credința lui Avraam, răbdarea lui Iov, pocăința lui David, îndrăzneala lui Moise și râvna lui Ilie pentru ca să putem pregusta, încă din această viață, lumina taborică a slavei Domnului nostru Iisus Hristos!

mai puțin  -
No votes yet
   ( 0 review-uri)
Colectie: 
Episteme
Data apariției: 
2014
Număr pagini: 
266
ISBN: 
978-606-666-329-8
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
16,5 x 23 cm
Culoare interior: 
monocrom

Alte cărți din Episteme

Cititorii noștri au mai cumpărat

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?