Editura Doxologia

 

De multe ori noi, creștinii de astăzi, căutăm sfințenia acolo unde ne convine. O sfințenie ușoară, o sfințenie „de canapea”, adică una care să fie ferită de durere, de jertfă și de tăierea voii proprii. Însă, de-a lungul istoriei, Biserica ne-a pus înainte un prototip desăvârșit de sfințenie, jertfă și ascultare: pe Dumnezeu-Omul cel Răstignit! Dar, fiindcă Dumnezeu cel Răstignit și Înviat, Domnul nostru Iisus Hristos, îl vrea pe om alături de El, vrea „ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” [I Tim.

Părintele scriitor Neculai Cojocariu, humuleștean get-beget și vrednic urmaș al lui Ion Creangă, ne dezvăluie o experiență providențială trăită în anii de seminar la Mănăstirea Neamț – ani în care sufletul tânărului a fost atins de har, lumină și întâlniri care aveau să-i marcheze întreaga viață.

Reacționând cu rău la rău, nu reușim decât să înmulțim răul pe pământ. Putem ieși din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea și știința Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni și noi, dar și fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să jignim, fără să ne certăm sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând și să binecuvântăm sufletul rănit de rău și să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne rănește pe noi.

Pe parcursul întregii lucrări am urmărit să răspund la unele întrebări ce vizează importanța, piedicile și remediile atenției în viața duhovnicească. Printre elemente de noutate ale acestei teze se află și prezentarea unor aspecte ce țin de interdisciplinaritatea cercetării acestei teme, de aceea, studiul prezent poate constitui un modest început în abordarea interdisciplinară a atenției. Indiferent de modul în care alege să-și trăiască viața, omul mereu va fi atent la ceva sau la cineva.

Pruncucidere... Război sfânt... Un Dumnezeu care se mânie... Violența în Vechiul Testament a fost mult timp o piatră de poticnire atât pentru credincioşi, cât şi pentru atei. Încercările de a explica această violență – fie prin minimizarea ei ca alegorie sau relicvă a culturilor primitive, fie prin respingerea completă a autorității Scripturii – par mai degrabă să nască și mai multe întrebări decât să dea un răspuns.

Tema convertirii se află în centrul mesajului creștin și constituie fundamentul vieții eclesiale și al misiunii Bisericii. Într-un context contemporan marcat de secularizare, pluralism religios și relativizare a reperelor spirituale, lectura teologică a convertirii devine nu doar actuală, ci necesară. Volumul semnat de profesorul si doctor în teologie Andrei Irina răspunde acestei necesități printr-un demers teologic amplu, riguros și bine articulat, care valorifică într-o sinteză coerentă dimensiunile biblice, patristice și misiologice ale convertirii...