Profetul Mihea spune că, în ceruri, Dumnezeu vorbește cu îngerii de la dreapta și de la stânga Sa (III Rg. 22, 19). Dumnezeu întreabă cine va face în așa fel încât Ahab să plece la luptă și să moară, iar un duh răspunde că se va preschimba în „duh mincinos” în gura profeților lui Ahab, făcându-l să creadă că va fi biruitor. Dumnezeu îl trimite pe acel duh să împlinească ceea ce a spus (22, 21-23).
Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre hotărârile sinodului de la Niceea (De decretis Nicaenae synodi) și Despre sinoadele de la Rimini, în Italia, și Seleucia, în Isauria (De synodis Arimini, in Italia, et Seleuciae,in Isauria).
Cuvântul nephilim (un termen împrumutat în ebraică din aramaică) înseamnă, literalmente, „uriași”. În Septuaginta întâlnim termenul grec gigantes, de unde provine cuvântul modern „giganți”. De asemenea, Scriptura ebraică îi identifică pe acești uriași cu acei gibborim („puternici”) din vechime (Fc. 6, 4), iar paralela din greacă repetă pur și simplu gigantes aici. În ambele cazuri, ei sunt numiți „oameni cu faimă”. Ei sunt cei puternici, cei renumiți.
Doar atunci când acceptăm că viața este dificilă, doar când ne împăcăm cu ideea că nu avem niciun drept de la sine înțeles ca să ne simțim comozi, fericiți sau prosperi, putem cu adevărat să fim recunoscători. Recunoscând că viața este dificilă, iar suferința normală, putem începe să percepem orice bucurie – indiferent cât de mică – ca pe un adevărat dar, așa cum făceau și prizonierii de la Auschwitz când vedeau un apus de soare (capitolul 3).
Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele despre sine, „Eu sunt depozitul în care se adună necazurile oamenilor”.
Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină.
Cine dintre noi, într-un moment sau altul, nu s-a aflat prins în încercările întunecoase și derutante ale vieții? Când suntem la pământ, cel mai mult ne dorim nu sfârșitul durerii, ci un obiectiv care să ne ajute să aflăm sensul durerii.
La Agapia și la Văratec are loc ceva neasemuit, o osmoză, în cadrele sacrului, între viața călugărească și cea mirenească. E o înfrățire benefică ambelor părți, care nu smintește rosturi, ci adaugă valori, când acestea consonează. Universul călugăresc se deschide spre laicitate, păstrându-și nealterată esența, substanța, iar mirenilor li se dăruiește acea curăție care în spațiul monastic supraviețuiește, biruind potrivniciile. E un fenomen care merită reflecție și tâlcuire pentru sine și pentru alții, necunoscători, întru înțelegere și posibilă aderare....
