You are here

Lumină lină și tainică în negura zilelor noastre. Starețul Gherman Stavrovouniotul

Translated by: Mircea Ștefan
24 LEI
 
In stock
0724 550 463

     Vieţuirea minunată a Stareţului Gherman, care a fost contemporan cu noi, dovedeşte în mod incontestabil încă o dată că Biserica Ortodoxă este, într-adevăr, vie şi autentică, punând înainte întotdeauna roadele frumoase ale Raiului. Dar şi întâmpinarea şi primirea din partea poporului binecredincios a primei ediţii a acestei cărţi, care s-a epuizat într-un interval de timp relativ scurt, demonstrează fără putinţă de tăgadă iubirea foarte mare a credincioşilor pentru adevăraţii prieteni ai lui Dumnezeu, exprimă setea de a cunoaşte personalităţi cuvioase contemporane, arată nevoia aflării unui sprijin şi a mângâierii dumnezeieşti în lupta vieţii şi, în cele din urmă, subliniază dorul nepotolit al sufletelor evlavioase după „lumina lină şi tainică în negura zilelor noastre”.

...
see more  +

                                                                                                                              Arhim. Athanasie Stavrovuniotul

     „Te plângi că cei care locuiesc împreună cu tine nu se comportă frumos? Ascultă-mi sfatul: Dacă cineva nu se comportă frumos cu tine, comportă-te tu frumos cu el. În toată treaba asta este nevoie de smerenie. Să dăm un exemplu: Cineva îţi spune că treaba pe care ai făcut-o nu este bună. Tu să-i spui: „Mulţumesc că mă sfătuieşti! Ajută-mă să devin mai bun. Arată-mi greşelile ca să mi le corectez”. Să primeşti sfaturile tuturor, însă din smerenie, nu din laşitate. Astfel vei păstra în sufletul tău bucuria cerească şi pacea.

Când oamenii te mâhnesc sau când te jignesc, atunci să-ţi aduci aminte de pătimirile Domnului nostru. Când L-au înjurat, El nu a înjurat, când L-au luat peste picior, El nu a răspuns la fel, când L-au lovit, El nu a întors lovitura, când L-au vorbit de rău, El nu i-a vorbit de rău, ci tuturor acestora le răspundea paşnic: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău (In 18, 23). Şi, pe deasupra, Se şi ruga pentru cei care Îl răstigneau. Să trăim cum a trait Hristos, adică cu smerenie, cu ascultare, cu nerăutate. Să ne străduim să-L imităm, pe cât se poate, întru toate. Cu bucurie să păşim pe calea cea strâmtă şi îngustă şi să urâm calea cea largă şi nechibzuită.”

                                                                                                                              Starețul Gherman Stavrovuniotul

see less  -
4
   ( 0 review-uri)
Publishing date: 
2016
Pages: 
282
ISBN: 
978-606-666-510-0
Cover type: 
broșată
Format: 
13 x 20 cm
Color: 
policromie

Customers Also Bought

Do you have question about product?

Call as
0724 550 463
Leave as your number
We will call you
Send us an
email?