Teologia ortodoxă și arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii. I. Aspecte generale. Personajul în literatură

Cartea aceasta a fost concepută ca un tratat elementar despre noțiunile fundamentale cu care operează teoria literaturii, în special despre relațiile complexe dintre ele.
Orice tratat elementar îl introduce pe lector în domeniul celor mai utilizate noțiuni ale unui anumit domeniu științific. De aceea, țelul explicativ al unui tratat elementar este asociat cu cel didactic.
Un tratat elementar nu tinde să epuizeze problemele pe care le evocă, pentru că acest fapt nu este posibil. Urmărește însă prezentarea precisă, clară, sistematică, argumentată, mai ales, a problemelor asupra cărora se oprește.

Orice tratat elementar se adresează în primul rând celor ce doresc să facă primii pași pe tărâmul unei științe sau discipline științifice.
De aceea, urmând unor modele didactice consacrate, explicațiile din acest tratat trec, în mod consecvent, de la definiții la exemple, de la cauze la efecte, de la empiric la teoretic și de la simplu la complex.

Orice manual elementar este elaborat pentru a explica, respectiv pentru a clarifica, ceea ce pare obscur, complicat, aglomerat, încurcat, enigmatic.
Mai precis, a explica înseamnă a evidenția cauzele, modul de funcționare și laturile semnificative ale unui fenomen.
În cazul nostru, fenomenul literar este discutat sistematic, dintr-o perspectivă consecvent teoretică, pentru a fi mai bine înțeles în sine și în relațiile sale cu alte manifestări ale artei și ale vieții sociale și spirituale.

Sunt relații constante între datele de ordin general degajate de texte (mai ales acestea sunt urmărite în cazul demersurilor teoretice) și lungi serii de fenomene din afara lor. În acest sens, realitățile intrinseci și extrinseci ale fenomenelor literare sunt corelate cu variate semnificații, cauze și efecte. Din relația logică între explanans (ceea ce explică) și explanandum (ceea ce trebuie explicat) rezultă legi generale și particulare pe care teoria le urmărește, le discută și le exemplifică. Mai ales explicația funcțională pune puternic în lumină ceea ce este specific, dar și dinamic, viu, producător de consecințe în variate domenii ale realului.
Raportările la situația actuală a literaturii române și universale domină explicațiile și teoretizările ordonate sistematic și abundent exemplificate din acest tratat. Faptul este firesc. Orice tratat demn de acest nume este conceput și organizat ca un organon (instrumentum) al intervenției noastre în masa enormă, în continuă evoluție și prefacere, a faptelor la care face trimitere.

Faptul că teoria literaturii a fost în ultima jumătate de secol unul dintre cele mai active domenii ale științei din țara noastră și de pe întregul continent european se impune cu forța celei mai clare evidențe.
În aceste condiții, un nou tratat (un nou manual) despre aspectele generale ale artei cuvântului nu poate și nu trebuie să epuizeze toate problemele pe care teoria literară actuală le pune în fața iubitorilor de frumos.

Acest tratat nu poate fi decât selectiv. El a fost conceput ca o Introducere în domeniul pe care îl abordăm.
Acest fapt determină alegerea problemelor discutate, dispunerea lor în ansamblul tratatului, succesiunea logică a demonstrațiilor și, mai ales, concluziile spre care el tinde.
Concluziile noastre sunt strâns legate de viziunea spiritualistă (teologică) a artei, în general, și a literaturii, în special, la care am aderat în tot ceea ce am scris.
Este o viziune asociată cu convingerile noastre despre măreția, frumusețea, originalitatea profundă și valorile nemuritoare ale literaturii române. Este o viziune ce face în mod consecvent trimitere la tratatul Prelegeri de estetica Ortodoxiei.

Estetica edificată de noi și teoria literaturii pe care o propunem acum pot fi înțelese mai bine prin raportare la procesul actual de decădere a cugetării imanentiste.
Acest proces s-a impus concomitent cu resurecția puternică a spiritualității patristice, respectiv scolastice. Este o resurecție desfășurată pe numeroase planuri ale cercetării, care influențează în mod firesc discursul științific dedicat problemelor specifice puse de teoria literaturii.
Propunând acest tratat (acest manual) publicului cititor, ne apare clar faptul că afirmațiile din diversele capitole prin care încercăm să evocăm aspectele generale revelate de fenomenul literar nu epuizează realitatea la care el se referă.

Am introdus în acest tratat (în acest manual) numeroase concepte și principii noi, pe care le considerăm apte să reflecte în mod adecvat aspectele generale ale literaturii ca artă a cuvântului.
Acest fapt ne-a îndemnat să ne gândim la: Johann Gottlieb Fichte (1782-1814), filosof romantic reprezentativ și profesor la Universitatea din Berlin, care în Doctrina științei (Die Wissenschaftslehre (postum, 1934)) afirma convingerea că în efortul îndârjit, mereu reluat, de aducere a diverselor aspecte ale existenței la unitatea gândirii, a înțelege înseamnă „a raporta la sine orice realitate”.
O teorie, ca vedere a minții, cum spun Sfinții Părinți și Scriitori Bisericești, oricât ar fi ea de elaborată și de nuanțată, este doar un model posibil, abstract, o construcție ideală, imperfectă (dar perfectibilă), un sistem ipotetic, o reprezentare a unui anumit domeniu al realității. A suprapune, în mod perfect, o teorie peste acel domeniu al realității la care ea se referă nu este cu putință.
O terorie, oricât ar fi ea de elaborată, de rafinată sub aspect conceptual, și de insistent speculativă, nu este, nu poate fi, perfectă. Ea este perfectibilă. De aceea în legătură cu un anumit domeniu al realului, în cazul nostru al literaturii, rațiunea speculativă poate edifica mai multe explicații abstracte, mai multe imagini, respectiv mai multe teorii. Unele teorii sunt convergente. Altele se contrazic.
Teoriile nu oferă certitudini definitive, irefutabile. Oferă însă explicații care pot deveni sugestii, acte anticipatoare, ale demersurilor noastre în raport cu un anumit aspect al realității. De aceea se spune că practica validează teoria. Și tot de aceea se mai spune că teoria are nu numai un rol explicativ, ci și unul predictiv.

Acest fapt ne îndeamnă să ne gândim la motivele pentru care în cultura română și europeană au fost elaborate până acum numeroase teorii literare, cu o capacitate mai mare sau mai restrânsă de cuprindere explicativă (speculativă) a artei cuvântului.