You are here

Pregătirea pentru naștere. 9 luni cu Dumnezeu

Translated by: Paula Ilaș
12 LEI
 
In stock
0724 550 463

În literatura de specialitate găsim o sumedenie de cărți care le pregătesc pe tinerele mame, prin tot felul de tehnici și sfaturi practice, pentru transformările care apar în viața lor în aceste luni deosebite, însă foarte puține cărți surprind aspectul duhovnicesc al acestei perioade. Acest volum încearcă să suplinească această lipsă de pe piața cărților pentru viitoarele mame.

Autoarea, mamă a trei copii, propune spre meditație diferite pasaje scripturistice referitoare la zămislirea unui prunc, la prezenţa acestuia, timp de nouă luni, în pântecele mamei, și apoi despre venirea lui printre noi. Găsim, la fiecare capitol, o anumită temă legată de perioada de sarcină, precum și un text scripturistic, o reflecţie asupra acestuia, o încurajare de a primi această reflecţie și o rugăciune.

Așadar un ghid practic duhovnicesc pentru viitoarele mămici, dar care nu îi neglijează nici pe...

see more  +

În literatura de specialitate găsim o sumedenie de cărți care le pregătesc pe tinerele mame, prin tot felul de tehnici și sfaturi practice, pentru transformările care apar în viața lor în aceste luni deosebite, însă foarte puține cărți surprind aspectul duhovnicesc al acestei perioade. Acest volum încearcă să suplinească această lipsă de pe piața cărților pentru viitoarele mame.

Autoarea, mamă a trei copii, propune spre meditație diferite pasaje scripturistice referitoare la zămislirea unui prunc, la prezenţa acestuia, timp de nouă luni, în pântecele mamei, și apoi despre venirea lui printre noi. Găsim, la fiecare capitol, o anumită temă legată de perioada de sarcină, precum și un text scripturistic, o reflecţie asupra acestuia, o încurajare de a primi această reflecţie și o rugăciune.

Așadar un ghid practic duhovnicesc pentru viitoarele mămici, dar care nu îi neglijează nici pe tătici.

see less  -
No votes yet
   ( 0 review-uri)
Publishing date: 
2019
Pages: 
86
ISBN: 
978-606-666-838-5
Cover type: 
broșată
Format: 
13 x 20 cm
Color: 
monocrom

Customers Also Bought

Do you have question about product?

Call as
0724 550 463
Leave as your number
We will call you
Send us an
email?