cuvinte duhovnicesti

 

O mănăstire este ca o torţă aşezată pe candelabrul Templului lui Dumnezeu, ca un oraş întărit ridicat pe muntele lui Dumnezeu, spre care toţi privesc pentru a primi confirmarea nădejdii lor şi a vedea că, într-adevăr, Dumnezeu a venit să locuiască printre oameni. Cum mărturisim că Dumnezeu este printre noi şi în noi, dacă nu prin bucurie, pace şi linişte, care iradiază din mănăstire ca o jertfă binemirositoare? Nu este deloc nevoie de cuvânt pentru a dovedi acest adevăr în lume, care este plină de cuvinte şi imagini, o lume în care pare a fi fost spus totul...

„Săgeata vânătorului de păsări doboară uliul din înălțime, la fel și monahul prin mândrie cade din ceruri. Vinul amestecat cu apă caldă este mai bun la gust, iar faptele monahului sunt mai bine primite, când sunt amestecate cu învățăturile credinței și cunoștința adevărată. Untdelemnul se separă de apă și postul spurcat al celui nedrept nu se apropie de Dumnezeu. Leul rage după pradă, așa și pizma monahului, spre răpirea aproapelui.”

Sfântul Simeon Stâlpnicul

„Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui… Iubirea lui Dumnezeu, care ne este dăruită din belșug prin Sfintele Taine și prin slujbe, canonul personal, Rugăciunea lui Iisus și studiul cărților patristice, spre aceasta țintesc: să ne zidească pe noi înșine casă trainică… Să fim neîncetat cu luare aminte la noi înșine. Pe lume au existat clădiri strălucitoare, așezăminte și mănăstiri frumoase, care s-au pustiit. De ce credeți că s-a întâmplat aceasta?

Ceea ce înțeleptul ierarh cărturar spunea demult despre folosul citirii cărților în limba maternă — făcând analogie cu banii care circulă peste tot — reprezintă un adevăr verificat de milenii. Pornind de aici, putem afirma că circulația cărților, prin traduceri, în spații geografice diferite se leagă strict de însuși rostul scrierii lor. Astfel, nu e de mirare că lucrări celebre sunt cunoscute pe toate meridianele lumii, oferind elemente luminoase care se regăsesc în morfologia spirituală a multor popoare.

Cele scrise de nevrednicia mea sunt: o parte tâlcuite din grecește (care nu s-au scris încă pe românește), iar altele sunt alcătuite pe scurt din Sfânta Scriptură, ori din cărțile Sfinților Părinți (ca o esență dintr-o floare) și sunt așezate în ritmul versului ca să fie mai ușor de citit. Toate au în ele cheagul dreptei credințe și sunt presărate cu mărturii de la Sfinții Părinți, ca și cu niște mirodenii ca să nu se strice. Vă rog pe toți, din inimă, să înțelegeți și asta: că eu toate le scriu pentru mustrarea neputințelor mele și pentru trezirea...

Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei oferă creștinilor români o colecție de 14 volume numită „Cuvioși stareți de la Optina”. De ce, oare, această inițiativă care comportă multă muncă, dificultăți, timp și investiție materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăință” cum rostește o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre ființă”.

Viața Părintelui Cleopa. 2 CD-uri audio

Nevoia universală de terapie şi răspunsul Bisericii O caracteristică specifică lumii de azi, care a ajuns la o evidentă extremă în orice colţ al lumii, este căutarea unei forme eficiente şi cuprinzătoare de psihoterapie sau, mai general spus, de terapie a individului. Peste tot oamenii sunt invadaţi de probleme şi prin urmare de boli de natură „psihică”.

În introducerea sa la tratatul Sfântului Petru Damaschinul Spre aducere aminte către propriul suflet, Sfântul Nicodim Aghioritul îl numeşte pe Petru „o comoară de înţelepciune şi cunoştinţă dumnezeiască”. Am încercat să demonstrez în această carte că afirmaţia lui Nicodim este adevărată. Programul duhovnicesc al lui Petru Damaschinul era în mod limpede adresat tuturor oamenilor – atât monahi, cât şi nemonahi. Petru afirmă că teologia sa duhovnicească nu este o carte „cum să…” despre nevoinţele vieţii duhovniceşti. Învăţătura sa are în vedere...

      Teologia capadociană a avut ca punct de plecare contribuţia decisivă a Sfântului Vasile cel Mare, continuat de cei doi Grigorie, Teologul și fratele său, Episcopul de Nyssa. Efortul lor a fost încununat de un succes pastoral în aşa măsură încât Capadocia a ajuns farul călăuzitor al Bisericii din veacul al patrulea, eclipsând Egiptul Sfântului Atanasie şi al marilor Părinţi de acolo pentru o vreme, cel puţin până la Sfântul Chiril.