Predici și cuvântări alese
Mai înainte ca Fiul lui Dumnezeu înomenit să primească și să ducă Crucea Sa, această cruce a aparținut oamenilor. La început, ea a fost făcută din pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului (Fc. 2, 9). Primul om s-a gândit să încerce numai un rod al acestuia, însă abia a mușcat, că toată greutatea pomului interzis, cu toate ramurile lui și cu toate mlădițele, s-a prăbușit pe spinarea celui care a încălcat porunca Domnului. Întunericul, durerea, înfricoșarea, muncile, bolile, moartea, nevoia, umilirea, vrajba întregii naturi – într-un cuvânt, toate puterile distrugătoare, parcă smulgându-se din pomul destinului, s-au năpustit asupra lui; și ar fi căzut în veci fiul mâniei în iad, dacă Milostivirea, după sfatul cel veșnic, nu ar fi întins mâinile Sale și nu l-ar fi reținut din cădere. Fiul lui Dumnezeu a trecut asupra Sa povara care apasă pe om, și-a însușit crucea lui...
Prezentare media
Cititorii noștri au mai cumpărat
- 35 LEI
- 57 LEI
- 80 LEI 64 LEI
- 42 LEI 14.7 LEI
- 105 LEI
Adaugă comentariu nou