NOI CONSIDERAȚII REFERITOARE LA ADUCEREA MOAȘTELOR SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA LA IAȘI
Pe 13 iunie 2021, se împlinesc 380 de ani de la binecuvântatul moment al aducerii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași, din cetatea Constantinopolului. Volumul de față aduce câteva mărturii despre acest minunat eveniment, care a produs o deosebită bucurie atât în sufletele credincioșilor ortodocși din Moldova, la mijlocul secolului al XVI-lea, cât și a celor din celelalte Țări Române.
Mai întâi am pus la dispoziție, în text bilingv, scrisoarea patriarhală prin care sunt dăruite lui Ioan Vasile Voievod moaștele Sfintei Parascheva. Petre Ș. Năsturel ne descoperă un text inedit, redat în ediție bilingvă, aparținând părintelui Sinadino din orașul Serres, care cuprinde o descriere pe larg a momentului aducerii moaștelor Sfintei Parascheva la Iași, dar și alte detalii care privesc daniile pe care Vasile Voievod le-a mai făcut în acea perioadă.
În final, având ca bază textul pr. prof. dr. Ion Vicovan, pr. Cătălin Adumitroaie, Cuvioasa Parascheva, sfânta populară...
Add new comment