You are here

Ștergerea urmelor

54 LEI Reducere 59%
22.14 LEI
 
In stock
0724 550 463

Ștergerea urmelor…

Cândva, la începutul veacului acestuia, părintele Toader, de la Biserica Doamnei din București, mi-a pus în mână, spre cercetare, o cutie pentru hârtie fotografică, fără identitate. În interior se suprapuneau straturi de cioburi aparținând unor negative 18 x 24cm, realizate cu o cameră profesionistă. Sub devălmășia de cioburi supraviețuiseră, întregi, câteva plăci fotografice. Am recunoscut printre ele imagini care serviseră în 1942 bizantinistului I.D. Ștefănescu pentru ilustrarea studiului său despre Biserica Doamnei, publicat într-unul din ultimele numere - înainte de suprimarea comunistă - ale Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice. Printre imaginile cunoscute se aflau și câteva negative care nu fuseseră niciodată publicate. Imaginile păreau străine Bisericii Doamnei așa cum intrase în conștiința publică începând cu anii ’30 ai veacului trecut. Copiasem...

see more  +

Ștergerea urmelor…

Cândva, la începutul veacului acestuia, părintele Toader, de la Biserica Doamnei din București, mi-a pus în mână, spre cercetare, o cutie pentru hârtie fotografică, fără identitate. În interior se suprapuneau straturi de cioburi aparținând unor negative 18 x 24cm, realizate cu o cameră profesionistă. Sub devălmășia de cioburi supraviețuiseră, întregi, câteva plăci fotografice. Am recunoscut printre ele imagini care serviseră în 1942 bizantinistului I.D. Ștefănescu pentru ilustrarea studiului său despre Biserica Doamnei, publicat într-unul din ultimele numere - înainte de suprimarea comunistă - ale Buletinului Comisiunii Monumentelor Istorice. Printre imaginile cunoscute se aflau și câteva negative care nu fuseseră niciodată publicate. Imaginile păreau străine Bisericii Doamnei așa cum intrase în conștiința publică începând cu anii ’30 ai veacului trecut. Copiasem febril negativele prin contactul direct cu hârtia fotografică, încercând să le identific. Văzut fragmentar, naosul ctitoriei lui Șerban Cantacuzino și a Doamnei Maria era de nerecunoscut, iar imaginile erau cu atât mai tulburătoare cu cât le înțelegeai sensul: duhul secularizării, cum ar fi spus D-l Paul Gherasim … ștergerea urmelor… Ansamblul iconografic datorat zugravilor Constantinos și Ioan, a cărui frumusețe, exaltată de prezența amplă și intensă a cinabrului, întrecea tot ce dăruiseră ctitorii Bucureștilor medievali, fusese martelat sistematic în registrul inferior, al Sfinților în picioare și pe anumite suprafețe din registrele superioare, acolo unde o nouă pictură urma să o înlocuiască pe cea veche. În rest - și aceasta o vedeam cu prisosință în fotografii – o trivială imitație de marmoră acoperea, de la un capăt la altul al bisericii, vechile fresce cantacuzine. În duhul secularizării, pictura ce avea să marcheze începutul unei admirabile epoci de zugrăvie, a cărei lucrare exemplară avea să devină ansamblul monastic de la Hurezi, trebuia să dispară…
S-au succedat apoi prin memoria mea ctitoriile bucureștene devenite un dramatic palimpsest al epocilor care își mutilau predecesorii, care își îngropau nemilos tradiția și actul prim al ctitoririi sub straturi… straturi plăsmuite din vanitatea înnoirii și ignoranță. Colțea, Biserica Icoanei, Biserica Olari, Biserica Flămânda, Curtea Veche… Mi-au reapărut în minte frescele Bisericii brâncovenești de la Potlogi, martelate de la un capăt la celălalt, am revăzut singurul ansamblu iconografic al Țării Românești, din veacul al XIV-lea care ar fi putut supraviețui aproape intact dacă inițiativele unor ostenitori locali și a unor zugravi întăriți în convingerea lor că se pot substitui meșterilor bizantini de odinioară nu l-ar fi transformat într-o suprafață murală mutilată de lovituri, rezidiri și repictări înșelătoare. O succesiune de gesturi cu aparente devize reparatorii ne apar astăzi ca un veritabil damnatio memoriae de la un capăt la altul al țării, din Valahia până în Moldova Sfântului Ștefan și a urmașilor săi și până în Hațegul ctitoriilor cneziale.
Îmi vine în minte, mai dureros și mai fără speranță, o lume a cărei dispariție se desăvârșește sub ochii noștri. În parcursul grăbit al câtorva decenii, lumea încă tradițională a satului, lumea care se contopea odinioară cu natura din jur, prin lemnul, lutul, piatra și varul caselor și al ctitoriilor țărănești, a fost înlocuită cu un hibrid de arhitectură orgolioasă, lipsită de proporție și ritm, etalându-și stridențele într-o risipă de materiale pe care noua piață a construcțiilor o pune la dispoziție cu generozitate. În acest timp, uitate sau abandonate, casele Domnului dispar. Croite alert, cu barda, din trunchiuri robuste de stejar, ele apăreau ca un chivot prețios, suplu și rafinat în detaliile sale. Pentru cine are ochi să vadă și minte să înțeleagă aceste ctitorii ale țăranilor ne demonstrează cum este posibil ca o bisericuță mică să întreacă în proporții și frumusețe performanța copleșitoare a unei catedrale. Un lanț, odinioară mult mai amplu, de astfel de biserici se desfășoară pe întreg teritoriul țării, iar urmele unor dispărute verigi, știute și neștiute, zac ascunse sub construcții ecleziale din zid. Devenite uneori călătoare, prin voința comunităților țărănești, alteori supraviețuind „învelite” în tencuieli și zidării, bisericile de lemn au încetat de la o vreme să mai reprezinte tezaurul locului fiind eclipsate de mult mai cuprinzătoarele construcții ecleziale din zid. Pe măsură ce statutul fragilelor bisericuțe din lemn se pierdea, se ștergea din conștiința comunităților și apartenența acestora la o tradiție creștină fondatoare, la ceea ce Iorga numea „zorii” civilizației medievale pe teritoriul românesc. Fără a mai reprezenta un model pentru continuitatea unei tradiții, ultimele nave ale vieții bisericești din satul românesc rămâneau supraviețuitoarele unei arte „populare” ruptă de marea moștenire bizantină. Paradoxal, aceste mărturii, în cea mai mare parte relativ recente – veacurile XVIII-XIX - ale unei vechi tradiții constructive, erau sortite, în bătălia pentru supraviețuirea patrimoniului, să dispară primele.
Profesorul Coriolan Petranu ne-a lăsat una din cele mai mai tulburătoare imagini despre dispariția ctitoriilor țărănești pe care o reproducem aici spre luare aminte:
Bisericile de lemn dispar mereu din cauza materialului nedurabil și a unei false ambiții a poporului și conducătorilor de la sate de a avea biserici de zid. În județul Arad în doi ani au dispărut șapte, în județul Sătmar s-au distrus multe de la publicația lui Schulez încoace, între ele chiar și cea mai celebră din Roșiori (Vereșmort). În județul Turda între 1895-1905 s-au distrus 12 biserici. În județul Bihor situația nu e mai favorabilă. La Șauaeu și Șumighiu s-a demolat biserica în anul trecut, parohia Ghighișeni a primit aprobarea de a demola și vinde biserica, la Poiana bârnele pereților au fost înlocuite cu ziduri, la Gepiș biserica de lemn a fost înlocuită cu una de zid, la Cornițăl și Cetea bisericile de lemn nu mai sunt în uz, ele se vor vinde la licitație, la Lelești s-a zidit una nouă deoarece cea veche a fost lovită de trăsnet, bisericile de lemn din Țețchea, Căbești, Dobrești, Chișcău sunt ruine, cele din Josani, Stracoș, Brusturi, se află în stare rea, alături de ele multe alte biserici; bisericile din Hodiș, Olcea, Hotar, urmează a-și ceda locul în scurt timp unor clădiri noi, ele sunt pe cale de a dispărea, biserica gr.-cat. din Beznea va fi transformată în casă culturală, având credincioșii uniți într-o biserică nouă de zid. Astfel de știri ne sosesc din toate județele. În medie câte două biserici de lemn dispar anual într-un județ, vreo patruzeci anual dincoace de Carpați, ceea ce înseamnă că în treizeci de ani nu vom mai avea nici una.”1

Dan Mohanu

1 Dr. Coriolan Petranu, Monumentele istorice ale județului Bihor. I. Bisericile de lemn, Sibiu, 1931, pp. 5-6.

see less  -
2
   ( 0 review-uri)
Publishing date: 
2017
Pages: 
84
ISBN: 
978-606-666-626-8
Cover type: 
broșată
Format: 
21 x 25 cm
Color: 
color

Do you have question about product?

Call as
0724 550 463
Leave as your number
We will call you
Send us an
email?