Zile cu sfinți. Sinaxare, însemnări, cântări, lecturi și gânduri filocalice pe luna noiembrie
„Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Doxologia, vine cu o nouă carte înaintea cititorilor şi trăitorilor de Hristos, în ostoirea setei acestora de sfinţenie.
Gândită ca un sprijin pe calea către Dumnezeu , seria Zilelor cu Sfinţi, începută odată cu Anul bisericesc (1 septembrie), se va întinde pe parcursul celor douăsprezece luni ale anului, conferind valoare sfântă, îndrăzneală sfioasă şi delicateţe vizibilă timpului.
Sfântul,după convingerea părintelui Dumitru Stăniloae, a biruit timpul, reprezentând umanul purificat şi anticipând zările umanităţii desăvârşite (Dogmatica, 1996, p.187). Aceleaşi coordonate şi le propune volumul de faţă, exprimându-le şi interpretându-le.
Astăzi, când alergăm după zile cu soare, după zile senine, după zile cu belşug, după zile îndelungate, este bine să trăim, clipă de clipă, alături de Sfinţii lui...
Alte cărți din Zile cu sfinți
Cititorii noștri au mai cumpărat
- 40 LEI 12 LEI
- 36 LEI 12 LEI
- 27.50 LEI 14 LEI
- 10 LEI 5.5 LEI
- 19 LEI
Adaugă comentariu nou