Eşti aici

Vinul. Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației

16 LEI
 
În stoc
0724 550 463

Considerăm că volumul prezintă un interes cu totul deosebit pentru creștinii neinițiați în tainele Scripturii Sfinte, dar și pentru alți tineri teologi, fiind o recomandare spre cumpătarea în toate, ca toți să învețe a folosi darurile lui Dumnezeu, însă cu atenție, cu multă chibzuială și mulțumire.

Abordările volumului de față se înscriu într-un larg domeniu de cercetare, cum ar fi: abordarea istorico-arheologică bine documentată privind vinificația în țările limitrofe bazinului mediteranean – Mesopotamia, Egipt, Siro-Fenicia și, evident, Țara Sfântă –, dar și biblică. Dintre țările menționate, dovezile cele mai evidente privind vinificația aparțin Egiptului Antic, întrucât în vestitele piramide au fost identificate rămășițe ale acestei apreciate licori.

Un alt studiu este dedicat prezenței și utilizării vinului în vechiul Israel, în care se face un exordiu cu referire la menționarea vinului în scrierile Primului Testament, din care rezultă indubitabil că...

mai mult  +

Considerăm că volumul prezintă un interes cu totul deosebit pentru creștinii neinițiați în tainele Scripturii Sfinte, dar și pentru alți tineri teologi, fiind o recomandare spre cumpătarea în toate, ca toți să învețe a folosi darurile lui Dumnezeu, însă cu atenție, cu multă chibzuială și mulțumire.

Abordările volumului de față se înscriu într-un larg domeniu de cercetare, cum ar fi: abordarea istorico-arheologică bine documentată privind vinificația în țările limitrofe bazinului mediteranean – Mesopotamia, Egipt, Siro-Fenicia și, evident, Țara Sfântă –, dar și biblică. Dintre țările menționate, dovezile cele mai evidente privind vinificația aparțin Egiptului Antic, întrucât în vestitele piramide au fost identificate rămășițe ale acestei apreciate licori.

Un alt studiu este dedicat prezenței și utilizării vinului în vechiul Israel, în care se face un exordiu cu referire la menționarea vinului în scrierile Primului Testament, din care rezultă indubitabil că viticultura era răspândită în aproape tot arealul țării promise patriarhilor, ținut în care nu curgea doar lapte și miere, ci și vin din belșug, întrucât solul este pretabil unei asemenea culturi. Alături de grâu, respectiv pâine, și untdelemnul produs din măsline, vinul apare la evrei ca un simbol al prosperității, dar mai ales al binecuvântării divine. Și de aceea, ca și la alte popoare învecinate, în cultul divin derulat la sanctuar sau în alte locații vinul nu putea lipsi, chiar dacă procentual nu era chiar atât de semnificativ ca alte produse rezultate din unca omului, care se aduceau ca sacrificii.

Valoarea științifică a volumului realizat de tinerii cercetători se reflectă și pe plan pragmatic, am putea spune, în sensul că unele abordări au legătură directă cu utilizarea liturgică a vinului în Noul Testament. Spre deosebire însă de perioada veche, în care textele care blamează pe cei dedați consumului excesiv de vin sunt mai puține, pentru perioada celui de-al doilea Testament sunt evidențiate acele paragrafe forte, în care se pune un accent mai pronunțat pe prohibiție, întrucât se pleacă de la premisa că omul trebuie, cu ajutorul credinței în Hristos, să ajungă mai repede la un plan superior de viețuire.

Pornind de la interesul cu totul special pe care-l poate stârni acest volum dedicat vinului, subliniem că nici pe departe nu se vrea a fi o pledoarie pentru consumul excesiv de vin, dar nici nu recomandă o abstinență totală, întrucât ar însemna contestarea importanței utilizării sale euharistice, ci recomandă folosirea lui cu multă prudență, cumpătare și cu mulțumire pentru un dar atât de prețios venit din partea Creatorului.

În concluzie, felicităm echipa de tineri cercetători și le dorim să vină cu noi realizări în domeniul studiului biblic.

Prof. univ. dr. Petre Semen

mai puțin  -
5
Average: 5 (2 votes)
   ( 0 review-uri)
Data apariției: 
2015
Număr pagini: 
220
ISBN: 
978-606-666-356-4
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
14,5 x 23 cm
Culoare interior: 
monocrom

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?