Tâlcuire la Psalmul 9. Despre încercările omului și ajutorul lui Dumnezeu
Sfântul Ioan Gură de Aur reuşeşte ca într-o singură omilie să desluşească sensurile ascunse ale unuia din cei mai lungi psalmi davidieni. Tâlcuirea este centrată pe necesitatea conlucrării noastre cu Dumnezeu în toată vremea şi în tot ceasul, conlucrare ancorată într-o nădejde neţărmuită în mila şi ajutorul Celui ce locuieşte în înălţimi. Deseori ni s-a întâmplat ca un lucru să nu aibă aceeaşi finalitate cu cea dorită de noi; ba, mai mult, supuşi unor nevoinţe sau trecând prin perioade de restrişte sufletească şi trupească am cârtit zicând că nu înţelegem motivul pătimirii noastre şi am cerut ridicarea poverii de pe umerii noştri. Dar Sfântul Ierarh Ioan ne arată că „dacă nu se dezleagă chinurile, aceasta se întâmplă pentru încercarea ta. Fiindcă ar putea să nu îngăduie să ţi se întâmple ceva, dar îngăduie totuşi, ca să te facă mai puternic”. Cel mai de preţ ajutor în astfel de momente este nădejdea în Dumnezeu fiindcă tot ceea ce ni se întâmplă are în sine o raţiune...
Cititorii noștri au mai cumpărat
- 33 LEI
- 38 LEI 8 LEI
- 16 LEI 9.6 LEI
Adaugă comentariu nou