Canoane de rugăciune la Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
Dar luându-l călăii, l-au dus în afara cetății, la apus, și după ce au aflat un loc unde a binevoit Domnul să se săvârșească dreptul, l-au legat pe el de un măslin. Căci era pomul în locul acela. Și sabia s-a îndoit ca ceara, fără a-l atinge pe drept, iar bărbații, când au văzut ce s-a întâmplat, au zis unii către alții: „Să cădem la picioarele bărbatului, ca să se roage pentru noi, fiindcă mare este Dumnezeul creștinilor”. Și au căzut la picioarele lui: „Ne rugăm ție, robule al lui Dumnezeu, să te rogi pentru noi, ca să ne fie nouă iertare și vom crede și noi în Hristos”. Și a privit la cer fericitul și s-a rugat astfel: „Doamne Dumnezeule, plinește-mi dorința și dă-mi să sfârșesc în locul acesta și bărbaților acestora dăruiește-le iertare de păcate și un loc în Împărăția Ta”.
Și i-a venit un glas din cer: „Pantoleon, robule al Meu iubit, s-a împlinit dorința ta. Ți s-au deschis...
Alte cărți din Viața în Hristos - Seria Imnografie bizantină
- 32 LEI
- 33 LEI
- 18 LEI
- 36 LEI
- 32 LEI
- 57 LEI
- 28 LEI
- 23 LEI 10 LEI
Cititorii noștri au mai cumpărat
- 37 LEI
- 53 LEI
Adaugă comentariu nou