Eşti aici

spovedanie
 

Spovedanie neterminată - recenzie

Scris pe distanțe relativ mari de timp, acoperind, cu intermitențe, perioada cuprinsă între anii 1968-1989, jurnalul Spovedanie neterminată surprinde traiectoria Genei Geamănu de la viața fără orizont și fără sens a necredinței și ateismului la miracolul deplinătății vieții în Hristos, trecând prin zbuciumul unei căutări febrile a sensului și a sinelui și, în cele din urmă, a lui Dumnezeu.

Mihai împlinește șapte ani și află că, pentru a se putea împărtăși, este nevoie să se spovedească. O situație dificilă apărută în familie îl face să se descurajeze, însă prietenul lui, îngerul păzitor, apare la
timp și îi este alături. Aripile i se deschid din nou și îl conduc pe băiat într-un șir de călătorii menite să-i întărească convingerea că sufletul omului este foarte valoros.
Spre surprinderea lui, Mihai află că sufletul are nevoie și el de „reparații”, de îngrijiri, și unde altundeva se pot întâmpla toate acestea, decât în biserică,...

Viața duhovnicului care stăruie în pocăință adâncă va fi bogată în experiențe atât de bucurie, cât și de suferință duhovnicească. Mintea lui se mișcă simultan pe toată adâncimea, înălțimea și lățimea căii Domnului. O lume de o măreție de nedescris i se dezvăluie duhului său: „El vede atât adâncurile întunecate ale gropii, cât și Lumina Împărăției”.

Arhim. Zaharia Zaharou

 

Spovedania și iertarea!

La începutul Postului Mare căutăm (sau ar trebui să o facem) spovedania și iertarea mai mult decât de obicei, iar acest lucru se datorează numai și numai Învierii lui Hristos. Nu te poți apropia de o asemenea sărbătoare fără să fi postit, fără să te fi spovedit, fără să fi iertat și să fi fost iertat. Iar gândul pocăinței, al iertării și al mărturisirii poate ajunge la noi și printr-un cuvânt bun sau o carte bună. De aceea, săptămâna aceasta, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ne întâmpină cu o serie de cărți despre spovedanie, pocăință și Sfânta Euharistie.

Mai aproape de Hristos. Spovedania și iertarea - Recenzie

Mitropolitul Antonie de Suroj a devenit cunoscut ca scriitor și propovăduitor al rugăciunii și vieții creștine. A fost fondator, episcop – apoi arhiepiscop și mitropolit – al Episcopiei de Suroj, Episcopia pentru Marea Britanie și Irlanda a Patriarhiei Moscovei. Aparițiile sale calde și pline de râvnă la radio și TV au adus mii de oameni aproape de el, lucru ce a dus la numeroase convertiri la ortodoxie, mai ales din rândul intelectualilor. Corespondentul BBC pentru probleme religioase, Gerald Priestland, l-a numit cândva singura și cea mai puternică voce creștină din Marea Britanie.

Importanţa Sfintei Spovedanii

Spun bătrânii că, în anii 1934-1935, pe valea Bistriţei, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobişnuit şi înfricoşător. O oarecare fată din sat, de vreo 20 de ani, necăsătorită, păştea oile pe munte. Iar din lucrarea diavolului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i ruşine să n-o afle părinţii, şi-a ucis pruncul mai înainte de vreme. Apoi, rușinându-se şi de preotul satului, nu şi-a mărturisit acest greu păcat al desfrânării şi uciderii de prunci.

Mărturisirea păcatelor nu trebuie evitată şi nici amânată!

Mărturisirea păcatelor nu trebuie evitată şi nici amânată. Prelungirea unei vieţi de păcate cu gândul că este timp suficient la bătrânețe pentru pocăinţă este o amăgire deşartă şi o dovadă de uşurătate, împreunată cu împietrirea inimii.

Pagini