Eşti aici

Peştele pe uscat - Poeme alese. Antologie

21 LEI
 

Poezia lui Dorin Ploscaru din volumele Să mori primăvara (1995), Sîmbăta lui Lazăr(1997), Flașneta(2000), Peștele pe uscat(2001), Peștele albastru(2005) și Aurora dreams(2011) se scrie din asumarea tragică a distanței care separă lumea percepută prin simțuri de aceea văzută; aproape fiecare text al cărților lui e o litanie a acestei despărțiri și a înălțării unor ziduri între care, suspendată, stă poezia însăși. Lumea care se vede e una de carton, second hand, o lume a înlocui­torilor și a mistificării; astfel, superbul pește albastru e, în fapt, înghețat într-un lighean de plastic, răul de mare se instalează „pe lacul de acumulare de la Bicaz”, iar trestia gînditoare umblă prin casă într-un „halat grin­dugat”, astfel: „zăcea aruncat în muzica valurilor/cormoranul căutat cîntat căzut / din albastrul: oceanului / verde. / acolo într-...

mai mult  +

Poezia lui Dorin Ploscaru din volumele Să mori primăvara (1995), Sîmbăta lui Lazăr(1997), Flașneta(2000), Peștele pe uscat(2001), Peștele albastru(2005) și Aurora dreams(2011) se scrie din asumarea tragică a distanței care separă lumea percepută prin simțuri de aceea văzută; aproape fiecare text al cărților lui e o litanie a acestei despărțiri și a înălțării unor ziduri între care, suspendată, stă poezia însăși. Lumea care se vede e una de carton, second hand, o lume a înlocui­torilor și a mistificării; astfel, superbul pește albastru e, în fapt, înghețat într-un lighean de plastic, răul de mare se instalează „pe lacul de acumulare de la Bicaz”, iar trestia gînditoare umblă prin casă într-un „halat grin­dugat”, astfel: „zăcea aruncat în muzica valurilor/cormoranul căutat cîntat căzut / din albastrul: oceanului / verde. / acolo într-un lighean de plastic / înghețat, stătea peștele albastru sub /apele înghețate /ale ochilor tăi. / buburuza, peștele albastru pe lacul / de acumulare de la bicaz. unde de ziua / marinei mergeam cu vaporul, și ni se făcea / rău de mare. elicea vaporului în apă. / da îmi ziceam cu sufletul la gît. elicea / elicopterului bolbo­rosește aerul. / peștele albastru mi se zbate în mîini. mai / e unul în valuri, e frumos ca privirea / ochilor katiei. e albastru-verzui. / rănit mi-e degetul de mînerul lucios de / la fereastră / a rămas cicatricea. / trestia gînditoare / ea mi se arată a doua zi / albă, umblătoare, cu buzele arse, / trestia gînditoare / umblîndprin odaie în halatul grindugat / pășind într-o muzică amărui – aurie de amiază / de după amiază de duminică” (Peștele albastru).Mai mult încă, lumea care se vede e una a „socialismului tribunard” și ea se developează în fîșîitul enervant al pungii de plastic și în sonoritățile muzicii lui Bregoviƒ– două dintre metaforele obse­dante ale poeziei lui Dorin Ploscaru: un univers făcut din șabloane, fixat în rime procustiene, de felul „floare-albastră, floare – albastră albă / este iapa noastră”, „verde e coasta, frumoasă-i nevasta, / căci apele trec / lavale încet / ușor și lin / eu scriu această amintire / că pe-aici nu mai vin”, „am o dîrlă și-o comîrlă și te-aștept / la mine-n tîrlă.”

Alternativa e lumea care se simte; un festin al ochiului, mirosului și gustului în felul cum percepe poetul lumea nevăzută, aceea reală, a culorii, parfumu­rilor și aromelor. Cromatica textelor e dominată de albastru și verde; nu doar peștele e albastru, asemeni păsării albastre a lui E. Lovinescu („Ceva din sulfetul lui Cătălin avem cu toții...”, scria în 1910, „seninul” critic. „O zînă răutăcioasă ne-a sădit în suflet o năzuință către lucruri care nu sînt, făcîndu-ne să trecem cu nepăsare pe lîngă ceea ce ar trebui să facă fericirea și frumusețea acestei lumi. Nu ascultăm la glasul privi­ghetorii pentru că ne gîndim la pasărea albastră”); mai sînt, iată, în cărțile lui Dorin Ploscaru, albastru de primăvară și apele albastre în care înoată „fericit, ca într-un somn odihnitor”. Lumea aceasta nevăzută miroase a țărînă reavănă, în diminețile limpezi de după ploile calde, amestecînd parfumuri din arborii cu ramurile ninse de floare cu cel de azalee, aburul din pămînt și „pufnetul cailor” cu parfumul de liliac, aerul înmiresmat al bucătăriei cu parfumul cîntecului unor trubaduri ai „atlantidei scufundate”: lumea cu înlocuitori, a posesorilor de telemobile, picotind în săli de ședințe și universul (între)zărit în cîntecul unor mariachi: „toate femeile în dimineața aceasta vor / să fie subțiti, alcătuite din fine mătăsuri / cu aripi serafice / au atins cu pana scrînciobul muzicii / de-a început să sune răsune peste / burg menuetul lui andré segovia / interpretat de ei / doi trubaduri pe / care lumea nu-i lua / în seamă, treceau trecătorii răniți / de acordurile grave ale celor două / chitări. cîntec al atlantidei scufundate. / am pășit mai departe ducînd cu mine / parfumul cîntului lor / în timp ce din sălile de ședințe / ieșeau ca tunați posesorii de / telemobile / care picurau-picoteau întruna / cu luminile verzi ca girofarurile / miliției sau salvării” (Doi trubaduri pe care lumea nu-i lua în seamă). În sfîrșit, lumea albastră și verde, respirînd parfumul pămîntului, florilor și cîntecului lui Segovia, are gustul de grîu și secară și „gustul a ploaie de vară”: din această pendu­lare între ceea ce îi spun simțurile și ceea ce identifică privirea crește poezia lui Dorin Ploscaru.

mai puțin  -
No votes yet
   ( 0 review-uri)
Data apariției: 
2013
Număr pagini: 
268
ISBN: 
978-606-8278-87-2
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
13 x 20 cm
Culoare interior: 
monocrom

Clienții au cumpărat și

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?