Eşti aici

Patimă şi pătimire în teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Relevanţa lor pentru teologia morală contemporană

42 LEI
 
În stoc
0724 550 463

Sfântul Maxim Mărturisitorul este, prin excelență, teologul pătimirii. Coordonatele care încadrează gândirea și viața sa urmăresc depărtarea de patimi pentru dobândirea pătimirii. Un astfel de demers nu poate fi doar unul pur teoretic, ci implică, în primul rând, o expe-riență personală, deoarece Cuviosul Mărturisitor are o abordare nuanțată, cu foarte multe subtilități, fapt ce trădează parcurgerea acestui drum până la capăt, adică până la dobândirea stării de pătimire.

„Meritul deosebit al lucrării constă în faptul că pune la dispoziția specialiștilor în Teologie morală o abordare pertinentă și nuanțată a conceptelor de «patimă» și «pătimire», prezente în limba română, dar exprimate, în Teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, printru-un singur concept integrator, și anume conceptul de πάθος. În limba română, percepția generală asupra termenului πάθος este negativă, întrucât este pus în relație cu suferința, însă, în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul, πάθος-ul...

mai mult  +

Sfântul Maxim Mărturisitorul este, prin excelență, teologul pătimirii. Coordonatele care încadrează gândirea și viața sa urmăresc depărtarea de patimi pentru dobândirea pătimirii. Un astfel de demers nu poate fi doar unul pur teoretic, ci implică, în primul rând, o expe-riență personală, deoarece Cuviosul Mărturisitor are o abordare nuanțată, cu foarte multe subtilități, fapt ce trădează parcurgerea acestui drum până la capăt, adică până la dobândirea stării de pătimire.

„Meritul deosebit al lucrării constă în faptul că pune la dispoziția specialiștilor în Teologie morală o abordare pertinentă și nuanțată a conceptelor de «patimă» și «pătimire», prezente în limba română, dar exprimate, în Teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, printru-un singur concept integrator, și anume conceptul de πάθος. În limba română, percepția generală asupra termenului πάθος este negativă, întrucât este pus în relație cu suferința, însă, în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul, πάθος-ul are și o valență pozitivă, denumind o însușire naturală a creației și a firii umane, prin care aceasta se orientează spre Dumnezeu.”

 

 Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa

mai puțin  -
5
Average: 5 (1 vote)
   ( 0 review-uri)
Tematică: 
Sfinții Părinți
Data apariției: 
2021
Număr pagini: 
364
ISBN: 
978-606-9746-11-0
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
16,5 x 23 cm
Culoare interior: 
monocrom

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?