Eşti aici
post
Post și rugăciune
Postul - primăvara duhovnicească
Postul este un prilej privilegiat de înnoire lăuntrică și de sporire duhovnicească și un post bine împlinit aduce după sine o rodire bogată și bineplăcută.
Postul cantitativ are mai ales o funcție regulatoare față de postul calitativ: el permite slăbirea trupului și obținerea rezultatelor dorite pentru suflet atunci când postul calitativ nu este suficient.
Obsesie nesănătoasă pentru mâncarea sănătoasă!
Cei care au o obsesie nesănătoasă pentru o hrană de altfel sănătoasă ar putea să sufere de orthorexia nervosa, un termen care nu înseamnă decât „obsesie pentru o alimentație corectă”. Acest termen a fost inventat de Dr. Steven Bratman și se pare că este demn de a fi menționat, întrucât poate deveni un obicei nesănătos.
Doamne și Stăpânul vieții mele...
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul este o rugăciune scurtă, simplă, dar plină de putere și bogăție duhovnicească, cum numai marele Părinte Efrem Sirul, „alăuta Duhului Sfânt”, putea să o alcătuiască.
Tipicul prevede să fie rostită având ochii trupești și mâinile ridicate, ochii minții înălțați către Dumnezeu, cu umilință și cu lacrimi și cu frică de Dumnezeu, însoțită de metanii și de închinăciuni, după rânduiala cunoscută.
Hrana credința și postul
Accentul se pune în acest volum pe importanța și respectul pe care omul contemporan nu-l mai acordă mesei. Masa nu mai reprezintă un ritual, nu mai reprezintă un moment în care membrii familiei se întâlnesc și Îi multumesc lui Dumnezeu pentru cele primite și binecuvântate de El.
De multe ori ni se întâmplă să intrăm în Biserică la slujbă și să ne dăm seama că nu înțelegem rostul și semnificația gesturilor, rugăciunilor și ritualurilor care se realizează. De multe ori, această neînțelegere ne poate face ușor să cădem în plictiseală și dezinteres față de slujbele Bisericii.
Vieţuirea minunată a Stareţului Gherman, care a fost contemporan cu noi, dovedeşte în mod incontestabil încă o dată că Biserica Ortodoxă este, într-adevăr, vie şi autentică, punând înainte întotdeauna roadele frumoase ale Raiului.
Această carte este o meditaţie asupra principalelor mărturii scripturistice şi patristice despre rolul regimului lacto-vegetarian în purificarea omului. Veritabil ghid pentru ostenitorii din mănăstiri şi schituri, această carte se adresează şi cititorilor mireni, fiindcă, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „hrana vieţii fericite este Pâinea ce se coboară din cer”, Hristos, cu Care suntem chemaţi cu toţii să ne împărtăşim, indiferent de locul şi rostul nostru în lume.