Eşti aici

doxologia
 

După apariția cărții Sfântul Cosma Etolianul, volumul întâi din seria Sfinți ortodocși moderni, este bine să închinăm cel de-al doilea volum Sfântului Macarie al Corintului. Macarie (1731-1805) a fost un contemporan mai tânăr al Sfântului Cosma (1714-1779) și mai vârstnic decât Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809), căruia îi vom închina cel de-al treilea volum.

Întrebarea este: Ce este sfințenia, pe care noi ar trebui să luptăm a o dobândi? Ea poate fi pusă în chip diferit: Ce înseamnă a ne face ființa noastră desăvârșită sau sfântă? Înainte de a încerca să răspundem la această întrebare, este necesar să subliniez faptul că Dumnezeu este sfânt, și a fost întotdeauna sfânt, în vreme  ce oamenii trebuie să devină sfinți. Cum? Prin lupta noastră și Harul dumnezeiesc.

Lucrarea de față, alcătuită de părintele profesor dr. Ștefan Oprea, este una de valoare prin sinteza teologico‐misionară, ecumenică pastorală și culturală în spiritul etosului creștin românesc, ce prezintă scrisul și gândirea celor doi Patriarhi ai Bisericii noastre. Lucrarea este deopotrivă interesantă pentru cercetarea teologică, cât și pentru evaluarea coordonatelor misiunii Bisericii noastre la cumpăna dintre cele două milenii.

La Editura Doxologia  în Colecţia  Biblioteca Paisiană a apărut lucrarea Stihirarul, carte de muzică psaltică scrisă la Mănăstirea Neamţ în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în obştea care se conducea după rânduielile lăsate de Sfântul Paisie Velicicovschi. Acestă carte conţine cântări din două manuscrise alcătuite de Visarion Ieromonahul în cel de-al doilea sfert al veacului al XIX-lea, manuscrise aflate în biblioteca Mănăstirii Agapia.

„Cartea Cântării Cântărilor se aseamănă unei femei care strălucește de frumusețe și care își sporește frumusețea naturală printr-o podoabă de mult preț, dar care este cuvioasă în purtare, iar în ascuns, are dispoziții potrivnice foarte înfățișării exterioare. Căci privirea asupra unei asemenea femei stârnește poftă celor desfrânați, cercarea însă vădește cumințenia ei, care nu se potrivește cu cortul cel dinafară.

Cititorii acestei tâlcuiri de Psalm sunt conduşi în spaţiul semnatic şi lingvistic al Sfântului Ioan Gură de Aur în care accesibilitatea şi simplitatea frazei se împletesc cu o profunzime dialogică unică în istoria scrierilor exegetice. Este mai mult decât o explicare a Psalmului 7. Este o împreună vorbire cu oamenii, la care Sfântul autor, atent şi sensibil la neliniştile şi la durerile lor, mângâie sufletele însetate de dreptate, aduce alinare celor suferinzi şi proclamă...

Cititorul acestei tâlcuiri va fi surprins de multiplele valenţe de interpretare a unui text scripturistic peste care era obişnuit să treacă uşor, crezând că i-a înţeles sensul. După cum ne-am obişnuit, Sfântul Ioan se foloseşte şi în această tâlcuire, în stilul propriu, de procedeul exegetic antiohian: interpretarea literară a cuvintelor Sfintelor Scripturi, temperată de recursul la alegorie. Sfântul Ioan ne arată cum Psalmul 8 este atât un imn de preamărire a lui Hristos...

Sfântul Ioan Gură de Aur reuşeşte ca într-o singură omilie să desluşească sensurile ascunse ale unuia din cei mai lungi psalmi davidieni. Tâlcuirea este centrată pe necesitatea conlucrării noastre cu Dumnezeu în toată vremea şi în tot ceasul, conlucrare ancorată într-o nădejde neţărmuită în mila şi ajutorul Celui ce locuieşte în înălţimi.

Pagini