doxologia

 

Doamna Dr. Elena Ene D-Vasilescu, specialist în iconografie bizantină şi post-bizantină, coordonator de proiect la Centrul pentru Studii Clasice şi Bizantine de la Biblioteca Bodleian (Universitatea Oxford).
Preocupată de rolul pe care icoana îl joacă astăzi în societatea cultural-religioasă europeană, autoarea lansează încă din titlul lucrării provocarea unei evaluări, a unei situaţii aparent cuantificabile: Icoană şi iconari în România: cât Bizanţ, cât Occident?

Traducere de Paul Bălan

Traducere din limba greacă veche de Laura Enache, studiu introductiv şi ediţie îngrijită de Pr. Dragoş Bahrim.

Pentru monahi tăcerea este dreptar al vieții. Îi păzește de vorbirea neîncetată și neînfrânată, de judecarea aproapelui și de clevetire, care este moartea sufletului. Îi izbăvește de conflicte și de certuri și le menține necesara liniște lăuntrică pentru nevoința luării aminte la sine. Tăcerea este rodul isihiei, o stareinterioară din care se naște cuvântul duhovnicesc.

Când tace monahul și când vorbește?

Avva Pimen dezleagă cu discernământ această problemă:

Editarea Operei complete a Sfântului Nectarie al Pentapolei, inițiată în Grecia în anul 2005, avându-l coordonator pe cunoscutul cercetător de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Dimitrios Gonis, a constituit la vremea respectivă, și constituie încă, un eveniment duhovnicesc şi cultural major, mult așteptat de cititorii și închinătorii Sfântului Nectarie.

     „Noi am fost crescuți într-un fel în care sentimentele negative au devenit vină, sentimentele negative au devenit rușine, gesturile firești au devenit gesturi rușinoase, pentru că noi așteptăm de la noi absolutul, care să se manifeste în gesturile relative. Înduhovnicirea omului nu-l lasă pe acesta fără sentimente, ci acestea nu mai sunt prilej de cădere în păcat. Un om duhovnicesc, înduhovnicit, se supără, ba poate să se mânie, da, dar el respectă porunca: „Mâniați-vă, dar nu greșiți”, „mâniați-vă, dar să nu apună soarele peste mânia voastră”.

Aveți acum în mână al șaselea volum din seria Împreună dumiriri pe Cale, căruia i-am schimbat puțin titlul: Dăruindu-ne, intrăm în bucuria Lui. Am ales acest titlu pentru a exprima cât mai concis lucrarea pe care o face Dumnezeu cu omul ori de câte ori acesta se deschide pe sine și-L primește astfel în ale sale.

Cartea părintelui Paisie Olaru este un îndemn pentru a înțelege esențialul și vocația vieții monahale. Lumina și lupta acestei cărți, care cheamă pe om la împăcare cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine însuși, contrastează mult cu tulburarea veacului în care trăim. Pentru părintele Paisie, moartea a devenit un Paște, o trecere la Domnul, într-un „colțișor de rai”, într-un „sălaș din Casa Tatălui ceresc”, pentru că toată viața sa pe pământ a fost căutare și pregustare a bucuriei cerești.

Editura Doxologia oferă cititorilor cel de-al doilea opus al scrierilor Sfântului stareţ Paisie Velicicovschi (1791-1794). În acest volum ne sunt prezentate 18 texte paisiene româneşti de epocă, scrieri care au circulat în manuscrise prin intermediul traducerilor româneşti efectuate după originalele slavone ale stareţului Paisie (cu câteva excepţii) în timpul vieţii lui sau mai târziu.