Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxă
Nevoia universală de terapie şi răspunsul Bisericii O caracteristică specifică lumii de azi, care a ajuns la o evidentă extremă în orice colţ al lumii, este căutarea unei forme eficiente şi cuprinzătoare de psihoterapie sau, mai general spus, de terapie a individului. Peste tot oamenii sunt invadaţi de probleme şi prin urmare de boli de natură „psihică”. Aceste boli sunt, din perspectiva psihoterapiilor laice, fie expresia unor dezechilibre psihice datorate unor factori diverşi, specifici comunităţilor umane aglomerate, fie încercări susţinute de evadare din lumea reală, devenită insuportabilă, într-una imaginară, fantastică, dar tocmai din această cauză cu efecte degenerante asupra psihicului. O altă cauză majoră a bolilor pare să fie, cel puţin în viziunea lui Victor Frankl, fondatorul logoterapiei, lipsa de sens a vieţii, care se manifestă sub forma unui aşa-numit vid existenţial. Se pare că aceste probleme, care nu sunt simple aporii teoretice, tind să devină din ce în ce...
Alte cărți din Seria de autor Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului, Pneuma
- 25 LEI
- 33 LEI
- 35 LEI
- 33 LEI
- 6.5 LEI
Cititorii noștri au mai cumpărat
- 5 LEI 4 LEI
- 43 LEI
- 41 LEI
- 21 LEI
Adaugă comentariu nou