Eşti aici

Din comorile teologiei Părinților Capadocieni

36 LEI
 
Stoc epuizat!
Stoc epuizat
Stoc epuizat
0724 550 463

Anul 2009 a fost anul omagial-comemorativ al Sfinţilor Capadocieni; au avut loc numeroase manifestări culturale (publicarea de cărţi, organizarea de expoziţii tematice, conferinţe pastoral-misionare, etc) dedicate acestui prilej. Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei îşi aduce contributia la această omagiere a Sfinţilor care au odrăslit din pământul Capadociei prin publicarea unui impresionant volum de comunicări intitulat „Din comorile teologiei Părinţilor Capadocieni” (2010, 454 pagini). Tabla de materii cuprinde lucrările primei ediţii din seria Simpozioanelor internaţionale „Ştiinţa teologiei şi ştiinţele vremii”, ediţie dedicată „Anului omagial comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni, în organizarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în perioada 28-30 octombrie 2009. Volumul este îngrijit de Părintele profesor...

mai mult  +

Anul 2009 a fost anul omagial-comemorativ al Sfinţilor Capadocieni; au avut loc numeroase manifestări culturale (publicarea de cărţi, organizarea de expoziţii tematice, conferinţe pastoral-misionare, etc) dedicate acestui prilej. Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei îşi aduce contributia la această omagiere a Sfinţilor care au odrăslit din pământul Capadociei prin publicarea unui impresionant volum de comunicări intitulat „Din comorile teologiei Părinţilor Capadocieni” (2010, 454 pagini). Tabla de materii cuprinde lucrările primei ediţii din seria Simpozioanelor internaţionale „Ştiinţa teologiei şi ştiinţele vremii”, ediţie dedicată „Anului omagial comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni, în organizarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în perioada 28-30 octombrie 2009. Volumul este îngrijit de Părintele profesor dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi şi de Doamna Nicoleta Melniciuc Puică, profesor de Artă sacră şi şef al Catedrei Conservare-Restaurare în cadrul aceleiaşi facultăţi. Deşi toate cele treizeci de studii care alcătuiesc cuprinsul acestei cărţi sunt incitante, bine documentate şi ancorate în dialectica teologică a Sfinţilor Părinţi, remarcăm îndeosebi următoarele contribuţii: „Familia creştină şi problemele ei în lumina canoanelor Sfântului Vasile cel Mare – o abordare pastorală” (Pr. Prof. Dr. Viorel Sava), „Hermeneutics and Exegetics at Old Cappadocia's Saints” (Pr. Prof. Dr. Petre Semen), „Person, Prosopon and Hypostasis in Gregory of Nyssa” (Lucian Turcescu – Concordia Univ., Montreal), „Experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu: sistematizări teologice ale Părinţilor Capadocieni” (Pr. Lect. Dr. Dan Sandu), „Deschideri ale fizicii recente spre cosmologia patristică răsăriteană” (Diac. Drd. Sorin Mihalache), „Cultural Influences and Confluences in Cappadocian Education” (Diac. Dr. Cătălin Vatamanu). Volumul beneficiază de un cuprinzător Cuvânt înainte scris de Părintele profesor Viorel Sava în care sunt surprinse coordonatele temelor abordate aici: a). temele reflectă complexitatea şi profunzimea teologiei Sfinţilor Capadocieni şi în special a Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa; b). este reliefat dinamismul intern al teologiei Sfinţilor Capadocieni („Când teologia contemporană face trimitere la spusele Sfântului Vasile cel Mare sau ale altor Sfinţi Părinţi, nu o face doar cu scopul de a da autoritate unor afirmaţii, ci şi pentru actualitatea conţinutului afirmaţiilor Sfântului sau Sfinţilor citaţi într-un discurs teologic”); c). studiile oglindesc diversitatea, dinamismul şi realismul teologiei ortodoxe actuale, receptivă la mulţimea întrebărilor care i se adresează, preocupată să le dea răspuns şi ancorată în contextul în care se exprimă; d). lucrările simpozionului reprezintă semnul integrării teologiei ortodoxe moldave în comuniunea preocupărilor de cercetare teologică „iniţiate, binecuvântate şi susţinute de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi de centrul bisericesc tutelar, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi este, totodată, un pios omagiu adus Sfinţilor Capadocieni faţă de teologia şi evlavia poporului român au fost totdeauna ataşate”.

mai puțin  -
No votes yet
   ( 0 review-uri)
Data apariției: 
2010
Număr pagini: 
454
ISBN: 
978-606-8117-41-6
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
16,5 x 23 cm
Culoare interior: 
monocrom

Cititorii noștri au mai cumpărat

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?