Eşti aici

Flori duhovnicești în pustiul comunist. Mărturisitori botoșăneni vol. II

0724 550 463

În perioada regimului comunist, Biserica Ortodoxă, fiind una dintre cele mai importante instituții ale poporului român, a fost țintă predilectă a Securității regimului de tristă amintire. Unul dintre obiectivele principale ale Securității a fost tocmai îngrădirea gândirii și libertății creștine, în care românul acelor vremuri de grele încercări avea o singură alinare sufletească, și anume Biserica și slujitorii ei.  

Grija principală a regimului comunist era aceea de a distruge aceste „focare de rezistență”, cum erau denumite mănăstirile și bisericile noastre, iar slujitorii și credincioșii „ostili regimului”, să fie supuși unor represiuni și persecuții, care au mers chiar până la adevărate acte de martiriu. Paginile vremii ne amintesc puține amănunte despre suferințele lor. Despre acestea, prin umile cuvinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, am scris rândurile acestei cărți, care este de fapt continuarea volumului I al lucrării „Flori duhovnicești în pustiul...

mai mult  +

În perioada regimului comunist, Biserica Ortodoxă, fiind una dintre cele mai importante instituții ale poporului român, a fost țintă predilectă a Securității regimului de tristă amintire. Unul dintre obiectivele principale ale Securității a fost tocmai îngrădirea gândirii și libertății creștine, în care românul acelor vremuri de grele încercări avea o singură alinare sufletească, și anume Biserica și slujitorii ei.  

Grija principală a regimului comunist era aceea de a distruge aceste „focare de rezistență”, cum erau denumite mănăstirile și bisericile noastre, iar slujitorii și credincioșii „ostili regimului”, să fie supuși unor represiuni și persecuții, care au mers chiar până la adevărate acte de martiriu. Paginile vremii ne amintesc puține amănunte despre suferințele lor. Despre acestea, prin umile cuvinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, am scris rândurile acestei cărți, care este de fapt continuarea volumului I al lucrării „Flori duhovnicești în pustiul comunist – Mărturisitori botoșăneni”, în care au fost prezentate biograf ile a opt părinți monahi și a patru monahii.

Am încercat să prezint, pe cât posibil, drama cutremurătoare și Golgota suferințelor acestor fii duhovnicești ai Bisericii noastre, despre care conștiința ne îndeamnă să nu lăsăm în taină viața lor, ci să o scoatem la lumină spre a fi de folos și întărire atunci când timpul și împrejurările ne vor cere să le urmăm curajul duhovnicesc și credința.

Autorul

mai puțin  -
No votes yet
   ( 0 review-uri)
Data apariției: 
2025
Număr pagini: 
202
ISBN: 
5678
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
13 x 20 cm
Culoare interior: 
monocrom

Cititorii noștri au mai cumpărat

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?