icoane

 

Într-o lume care îşi pierde reperele şi este avidă de sens, aceste chipuri ridică nişte semne de întrebare şi ne arată care este adevăratul scop al vieţuirii noastre pe acest pământ. Repere luminoase ale istoriei omenirii, în acelaşi timp, ne amintesc de trecut, dar sunt şi nişte posibili interlocutori. Prin părăsirea acestei lumi şi intrarea lor în veşnicie, aceşti martiri – care sunt cu adevărat oameni vii – au devenit contemporanii şi „bătrânii” celor credincioşi, fiinţe ale comuniunii: cu Dumnezeu, cu ceilalţi aleşi ai Săi şi cu Puterile cereşti, cu...

Maximos Constas este unul unul dintre cei mai importanţi tineri teologi ortodocşi. După o scurtă carieră fulminantă la Harvard Divinity School, a plecat la Muntele Athos, devenind monah la Mănăstirea Simonopetras. În „Arta de a vedea. Paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă”, Părintele Maximos abordează iconografia ortodoxă, conţinutul fiind de-a dreptul remarcabil.

Matei merge în vizită la mănăstire, unde un călugăr îi  arată cum să picteze icoane.

Băiatul învaţă cum se face o schiţă, cum se îmbină pigmenţii şi care sunt straturile de culoare necesare în pictarea unei icoane.

Iar când se întoarce acasă, Matei descoperă un dar neaşteptat...

La Editura Doxologia a apărut al doilea volum din trilogia testimonială a pictorului Paul Gherasim - Biserica lui Hristos. Primul volum, Urma Sfȃntului Apostol Andrei, a apărut ȋn 2016, iar umătorul volum, Ştergerea urmelor, este ȋn curs de apariție la Editura Doxologia.

     Creştinismul îi oferă omului acces direct la Dumnezeu, Care îl ascultă pe om, îl ajută şi îl iubeşte. Aceasta este deosebirea fundamentală dintre creştinism şi, de exemplu, budism, în care – în timpul meditaţiei – rugătorul abordează o anumită super-fiinţă impersonală, în care este scufundat şi în care este dizolvat, dar el nu-L simte pe Dumnezeu ca fiind o Persoană vie. În rugăciunea creştină, omul simte prezenţa Dumnezeului cel Viu.

A apărut la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în anul 2009, broşura „Despre viaţa viitoare, despre cinstirea sfinţilor şi a icoanelor”. Ea are binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi face parte din colecţia „Credinţa ortodoxă”, nr. 7.

După ce Biserica, timp de peste trei veacuri, fusese supusă la cele mai crâncene persecuții din partea păgânilor, după ce fusese atacată cu furie de vrăjmașii ei păgâni și evrei cu armele intelectuale, după ce, în sfârșit, timp de alte trei veacuri și jumătate ea se dezvoltase și progresase în chip uimitor prin râvna și munca fără preget a slujitorilor ei, închizând gurile ereticilor, iată că a apărut pe la începutul secolului al VIII-lea un nor negru care a întunecat cerul luminos al acestei biserici timp de peste un veac.

Încă de la întemeierea Centrului de Istorie al iconografiei şi al artelor liturgice în cadrul Institutului de Teologie ortodoxă „Saint Serge” din Paris, al cărui director am fost începând cu anul 1986, cercetarea noastră a fost orientată în două direcţii: pe de-o parte, studiile axate în mod specific pe iconografie, aşa cum a fost ea definită de faimoasa şcoală iconografică rusească ai căror reprezentanţi cei mai cunoscuţi sunt F. Bouslaeff, N. Kondakoff şi D. Aïnaloff, alături de A.

Metodie I – monah, om de cultură, mărturisitor al credinţei şi patriarh al Constantinopolului (843‐847) – este o figură învăluită în norii timpului şi în mireasmă de tămâie. Mulţi poate că îi cunosc numele, dar puţini înţeleg contribuţia importantă pe care a adus‐o în lumpta împotriva iconoclasmului.

În limba greacă, eikonographia înseamnă „scriere cu imagini”. Datorită influenţei Renaşterii asupra Răsăritului creştin, acest sens originar al artei iconografice aproape a dispărut. Deşi atraşi de frumoasa cromatică a icoanei, majoritatea oamenilor nu înţeleg că icoana nu este o simplă pictură ce trebuie să redea cât mai armonios proporţiile legiferate în natură ci o transcriere în culori a dogmaticii Ortodoxiei.