Eşti aici

icoane
 

Într-o lume care îşi pierde reperele şi este avidă de sens, aceste chipuri ridică nişte semne de întrebare şi ne arată care este adevăratul scop al vieţuirii noastre pe acest pământ. Repere luminoase ale istoriei omenirii, în acelaşi timp, ne amintesc de trecut, dar sunt şi nişte posibili interlocutori. Prin părăsirea acestei lumi şi intrarea lor în veşnicie, aceşti martiri – care sunt cu adevărat oameni vii – au devenit contemporanii şi „bătrânii” celor credincioşi, fiinţe...

Maximos Constas este unul unul dintre cei mai importanţi tineri teologi ortodocşi. După o scurtă carieră fulminantă la Harvard Divinity School, a plecat la Muntele Athos, devenind monah la Mănăstirea Simonopetras. În „Arta de a vedea. Paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă”, Părintele Maximos abordează iconografia ortodoxă, conţinutul fiind de-a dreptul remarcabil.

Matei merge în vizită la mănăstire, unde un călugăr îi  arată cum să picteze icoane.

Băiatul învaţă cum se face o schiţă, cum se îmbină pigmenţii şi care sunt straturile de culoare necesare în pictarea unei icoane.

Iar când se întoarce acasă, Matei descoperă un dar neaşteptat...

     Creştinismul îi oferă omului acces direct la Dumnezeu, Care îl ascultă pe om, îl ajută şi îl iubeşte. Aceasta este deosebirea fundamentală dintre creştinism şi, de exemplu, budism, în care – în timpul meditaţiei – rugătorul abordează o anumită super-fiinţă impersonală, în care este scufundat şi în care este dizolvat, dar el nu-L simte pe Dumnezeu ca fiind o Persoană vie. În rugăciunea creştină, omul simte prezenţa Dumnezeului cel Viu.

După ce Biserica, timp de peste trei veacuri, fusese supusă la cele mai crâncene persecuții din partea păgânilor, după ce fusese atacată cu furie de vrăjmașii ei păgâni și evrei cu armele intelectuale, după ce, în sfârșit, timp de alte trei veacuri și jumătate ea se dezvoltase și progresase în chip uimitor prin râvna și munca fără preget a slujitorilor ei, închizând gurile ereticilor, iată că a apărut pe la începutul secolului al VIII-lea un nor negru care a întunecat cerul...

Metodie I – monah, om de cultură, mărturisitor al credinţei şi patriarh al Constantinopolului (843‐847) – este o figură învăluită în norii timpului şi în mireasmă de tămâie. Mulţi poate că îi cunosc numele, dar puţini înţeleg contribuţia importantă pe care a adus‐o în lumpta împotriva iconoclasmului.

În limba greacă, eikonographia înseamnă „scriere cu imagini”. Datorită influenţei Renaşterii asupra Răsăritului creştin, acest sens originar al artei iconografice aproape a dispărut. Deşi atraşi de frumoasa cromatică a icoanei, majoritatea oamenilor nu înţeleg că icoana nu este o simplă pictură ce trebuie să redea cât mai armonios proporţiile legiferate în natură ci o transcriere în culori a dogmaticii Ortodoxiei.