Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este o operă liturgică de o profunzime unică, considerată cea mai lungă și puternică rugăciune de pocăință din tradiția ortodoxă
Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc (Siria) în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Mai târziu, el devine monah în Frăția Sfântului Mormânt de la Ierusalim, fapt pentru care a fost numit mai târziu și Ierusalimiteanul.


