Momentul întâlnirii cu Dumnezeu este mai copleșitor decât orice eveniment din viața noastră, reprezintă, și asta fără să exagerăm, începutul sau nașterea noastră pentru viața în Hristos. Iar volumul de față deschide noua serie din colecția Apologetica, serie dedicată celor care descoperă frumusețea ortodoxiei pentru prima dată, sau mai bine zis convertirilor.
Eşti aici
doxologia
Această carte este disponibiă într-o nouă ediție, la următoarea adresă:
https://edituradoxologia.ro/viata-cuviosului-parinte-justin-parvu-volumul-al-ii-lea-1964-1991
În acest prim volum din seria „Problemele iubirii”, care cuprinde trei titluri, psihologul Dmitri Semenik vorbește despre importanța relațiilor de dinaintea căsătoriei și problemele care pot apărea atunci când aceste relații sunt disfuncționale.
Calauze Duhovnicesti - Saptamana a IV-a
În paginile acestui album veți regăsi 100 de portrete cu Părintele Iustin realizate de-a lungul timpului la Mănăstirile Petru Vodă și Paltin, de către Cristina Nichituș Roncea.
„Doamna Cristina Nichituș Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forța sufletului, să coboare Cerul pe pământ și să ne smulgă, fie și pentru o clipă, din mizeriile cotidianului, pentru a ne înălța într-o lume purificată.”
Academician Florin Constantiniu
Giovanni Schiavoni făcea parte dintr-o renumită familie de artişti plastici din Veneţia. El era fiul cel mai mic al lui Natale Schiavoni (1777-1858), „il pittor delle grazie”, devenit, după 1840, profesor de pictură la Academia din Veneţia . Sub îndrumarea acestuia din urmă avea să îşi aprofundeze studiile de pictură, la Veneţia, ieşeanul Gh. Şiller. Fratele lui Giovanni a fost Felice Schiavoni (1803-1881) – numit în epocă şi „Rafael al Veneţiei” – cel care a dat lecţii de pictură Dorei d’Istria (Elena Ghica, 1828-1888), lăsându-ne şi un portret al acesteia...
După primul volum din operele efremiene, dedicate erminiilor scripturistice, acest al doilea volum se ocupă de redarea omiliilor închinate celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului Iisus Hristos. Pe lângă omiliile care poartă acest titlu, am adăugat încă şase opere efremiene care au tangenţă cu subiectul volumului în cauză. Am optat deci pentru o grupare a omiliilor şi am încercat să urmăm cât mai fidel linia editorului grec.
Sperăm că acest volum va contribui şi mai mult la valorificarea reală a operei Sfântului Efrem Sirul şi va conduce spre o...
Călăuze duhovnicești spre Înviere
Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc (Siria) în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Mai târziu, el devine monah în Frăția Sfântului Mormânt de la Ierusalim, fapt pentru care a fost numit mai târziu și Ierusalimiteanul.
Curând devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar în 685, în calitate de delegat al acestuia, semnează la Constantinopol actele Sinodului VI Ecumenic, care a condamnat în 681 erezia monotelită.