doxologia

 

            Eikôn este imaginea care nu se expune, ci se spune. Se spune, în dialogurile lui Platon de pildă, că realitatea aparenţei constituie imaginea iconică a ceea ce este. Rolul acestei imagini este de a face vizibilă în arătarea sa realitatea însăşi a ceea ce se arată. Eikôn nu se arată deci pe sine ca imagine, ci arată doar ceea ce poate să semnifice vizibilitatea pe care o întâmpină ochii. Vizibilitatea nici nu mimează, nici nu dezvăluie, ci indică sensul.

     Mary Cunningham (Universitatea din Nottingham) oferă Bisericii şi oricărui cititor interesat de persoana Mariei Theotokos o uimitoare prezentare istorică şi teologică. Fecioara Maria a fost și continuă să fie centrul vieții creștine ortodoxe. În acest sens, ortodocșii au o moştenire comună cu romano-catolicii și anglicanii, deși, după cum această carte arată, există deosebiri semnificative. Acest studiu își propune să ofere o cunoaştere mai deplină a identității Fecioarei Maria și a modului în care ea a fost înțeleasă în istoria Bisericii.

     Cartea de faţă cuprinde traducerea inedită (prima într-o limbă modernă) a Omiliilor isihaste ale Sfântului Calist I, patriarhul Constantinopolului (sec. XIV), împotriva lui Nichifor Gregoras. Traducerea a fost realizată din limba greacă veche de Laura Enache, îngrijitorul ediţiei fiind părintele Dragoş Bahrim.

    Volumul prezintă trei conferințe ale Maicii Siluana, în care tema centrală este suferința omului și cauzele duhovnicești care generează această suferință, analizând soluțiile pe care Biserica le are de oferit în asemenea situații, precum și aportul personal în vindecare. Așa cum spune Maica, mulți cer de la Dumnezeu vindecare dar puțini înțeleg că durerea, boala, nu stă în ceea ce ni s-a întâmplat sau ni se întâmplă, ci în ce facem noi cu ce ni se întâmplă. Mă tot gândeam de ce Biserica nu se ocupă de necazul omului, ci insistă pe iertare, pe dezlegare...

         Gheorghe Simon este un poet al Cuvîntului în sens primordial, ca pelerin în propria sa singurătate, în propriul său suflet, spre izvorul nemuritor al Verbului divin. Astfel, ni se dezvăluie o concepţie înaltă despre poezie, ca res sacra, cu un sens profund pe care poetul îl descoperă în toate ipostazele vieţii. Viziunea lui Gheorghe Simon asupra poeziei se relevă ca jertfă a fiinţei către Cuvîntul întrupat, căci, rostul poetului e în cuvînt, în fervoarea rostirii.

Criza ecologică… sau poate, mai curând, criza (κρίσις – judecată, rezultatul a ceea ce alegem) de personalitate a umanităţii?! Dacă un grădinar nu se îngrijeşte de cultivarea, creşterea, plivirea legumelor, florilor, ci – mai rău – calcă peste ele, oare ne vom mira de ce nu a rodit grădina? Sau ne vom spune că este o criză ecologică ale cărei cauze nu le putem înţelege?

Lucrarea de față, îngrijită de Acad. Andrei Eșanu și Valentina Eșanu, tratează un șir de probleme cultural-spirituale din activitatea Starețului Paisie Velicikovski și a obștii sale în Moldova, care a avut un mare răsunet cultural atât în Principatele Române, cât și în întreg sud-estul și estul Europei, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și, prin numeroșii săi ucenici, în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

     – De ce sunt atât de trist? se întreba, pentru a nu știu câta oară, în acea zi, domnul Carte, răsfoindu-și filele una câte una.

A fost odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată și veselă, un om neînchipuit de leneș care avea un arici trist. De fapt, animalul țepos nimerise în casa lui din greșeală, într-o noapte când s-a speriat de fulger și s-a ascuns sub prima plapumă ieșită în cale.