Postul este un prilej privilegiat de înnoire lăuntrică și de sporire duhovnicească și un post bine împlinit aduce după sine o rodire bogată și bineplăcută.
Postul cantitativ are mai ales o funcție regulatoare față de postul calitativ: el permite slăbirea trupului și obținerea rezultatelor dorite pentru suflet atunci când postul calitativ nu este suficient.
Postul Mare este un dar minunat, o vreme aparte care aduce în fiecare an echilibru în inimile noastre, dându-ne ocazia de a ne veșteji patimile și de a ne concentra puterile asupra vieții duhovnicești. Această carte se adresează întregii familii, de la mic la mare. Întrucât ne străduim să ne creștem copiii în Biserică, trebuie să găsim de-a lungul Postului Mare căi de împreună-creștere: să postim împreună, să mergem la biserică împreună, să facem fapte bune împreună și să studiem împreună.
Mihai, un băiat de șase ani, pleacă într-o călătorie unică și valoroasă, alături de îngerul său păzitor, pentru a afla răspunsul la o întrebare foarte importantă: Ce este postul?
Este postul un lucru bun? Ce presupune să postesc? Cum voi reuși să fac aceasta și mai ales: pot fi bucuros chiar și atunci când țin post?
„Nu știți voi postul care Îmi place?”, întreabă Domnul prin prorocul Isaia. „Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga și Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: «Iată-Mă!»” (Isaia 58, 6-9).
Grăirea în deșert, zice Sf. Ioan Scărarul, este scaunul slavei deșarte, semn al nepriceperii, urmare a îmbuibării și necurăției, pierderea umulinței și întunecarea rugăciunii. Este o irosire a celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului și prefacerea lui în prilej de păcătuire și pierzare.
În vremea războiului duhovnicesc, spune Sf. Maxim Mărturisitorul, luptătorul trebuie să astupe izvoarele apelor celor dinafara cetății și să nu se îndeletnicească decât cu rugăciunea și cu muncirea trupului prin filosofia cea lucrătoare, adică cu ostenelile trupești.
Dacă un tânăr învață de la părinte să se abțină azi de la carne și de la mâncăruri de dulce, mâine va învăța să se abțină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecția abținerii, a interdicțiilor care salvează trupul și sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri. Spui azi: „Ei, copilul este școlar, nu-l postesc, ca să poată învăța carte!”. Este o greșeală, carte înveți și dacă mănânci fructe, legume, pâine... Ba mintea este mai liberă, trupul este mai liber, poate să facă efort mai mare.
De multe ori ni se întâmplă să intrăm în Biserică la slujbă și să ne dăm seama că nu înțelegem rostul și semnificația gesturilor, rugăciunilor și ritualurilor care se realizează. De multe ori, această neînțelegere ne poate face ușor să cădem în plictiseală și dezinteres față de slujbele Bisericii.
