Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Oradea FestiFall, un festival punctat de momente urbane, culturale și educative, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea și, bineînțeles, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”.
La invitația pe care am primit-o din partea Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în seara zilei de vineri, 13 octombrie 2023, cartea semnată de mine, Unitatea pierdută a creației: introducere în ecoteologia ortodoxă, a avut parte de o lansare specială la Oradea.
Sala de evenimente a Muzeului Memorial „Iosif Vulcan” a fost arhiplină cu un public care a rezonat cu tema, format din studenți la Teologie și Litere, membrii ai ASCOR, profesori, preoți, laici interesați de subiect și chiar elevi. Alături mi-a stat, pe lângă prieteni și credincioși din parohie, familia. Moderator a fost părintele diacon Petru Ardelean, care face parte din personalul Muzeului Țării Crișurilor și care organizează evenimente similare cu personalități locale sau naționale.
Directorul Muzeului „Iosif Vulcan” - filială a muzeului amintit anterior, scriitorul Ioan F. Pop a creionat liniile principale care dau forța cărții: rigoare dogmatică, interdisciplinaritate, deschidere spre dialogul cu alteritatea confesională, cu literatura, filozofia și știința. Colegul meu, lect. univ. dr. Ovidiu Sferlea a corelat paginile care vorbesc despre responsabilitatea omului față de celelalte viețuitoare ale planetei cu întâmplări despre sfinți și animale din Patericul egiptean. A afirmat, totodată, că orientarea creștinului este una eshatologică, țintind dincolo de orizontul acestei lumi, refuzând să se înveșnicească aici. Prin urmare, grija față de creație nu trebuie să devieze într-un ecologism cu un conținut pur civic sau social, în care ființa umană să fie considerată principalul adversar al planetei. La finalul prezentării a avut loc o sesiune de întrebări, dintre care unele nu au fost deloc comode sau adresate din complezență. Sesiunea de autografe a încheiat o întâlnire de suflet, în care, dincolo de tema propriu-zisă, esența a reprezentat-o împărtășirea din darul și frumusețea teologiei ortodoxe a creației.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Oradea FestiFall, un festival punctat de momente urbane, culturale și educative, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea și, bineînțeles, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”.
- 39 LEI 31.2 RON