You are here

Ce este canonul de rugăciune?
 

Această creaţie imnografică mai complexă, Canonul (κανον = regulă, normă), este o compunere de mai multe cântări care formează împreună un întreg. Numele de canon l-a luat de la regula după care părţile lui componente se adună într-un tot. Canonul complet e format din nouă ode (cântări, pesne); în cazuri speciale, el poate fi însă şi numai de trei ode sau două.

Imnografia bizantină cunoaște un moment de maximă înflorire între secolele al VII-lea și al XII-lea, prin apariția unei noi specii a liricii religioase: canonul. Având o structură mai complexă decât condacul pe care tinde să îl înlocuiască, această stră­lucitoare creație a Bizanțului se va impune repede, dovedind până astăzi o vitalitate uimitoare. Canonul a fost alcătuit sau introdus în limba greacă de Sfântul Andrei Criteanul, al cărui Canon Mare, de pocăință, este slujit în Postul Mare. Ulterior, acest stil imnografic a fost dezvoltat în secolul al IX-lea de Sfinții Ioan Damaschin și Cosma Imnograful, de Sfinții Iosif Imnograful și Teofan Mărturisitorul.

Această creaţie imnografică mai complexă, Canonul (κανον = regulă, normă), este o compunere de mai multe cântări care formează împreună un întreg. Numele de canon l-a luat de la regula după care părţile lui componente se adună într-un tot. Canonul complet e format din nouă ode (cântări, pesne); în cazuri speciale, el poate fi însă şi numai de trei ode sau două.

În formarea canoanelor imnografice au intrat cele 9 imne sau ode biblice care au fost reproduse textual sau în interpretare alegorică de către poeţii imnografi creştini. Denumirea de canon arată că aceste părţi componente (odele şi strofele) se supun unor norme sau reguli determinate în ceea ce priveşte atât forma, structura cât şi legătura dintre ele. Ca fond, sunt de asemenea legate printr-o temă unitară: preaslă­virea învierii sau a oricărui alt eveniment din viaţa Mântuitorului ori a Sfintei Fecioare ori a diferiţilor sfinţi. De aceea, ca şi troparele, canoanele pot fi: ale învierii, ale Crucii, ale Maicii Domnului etc.

Părţile componente ale Canonului au o semnificaţie simbolică: Cele nouă ode sau pesne simbolizează cele nouă cete îngereşti care slăvesc pe Dumnezeu şi sunt imitate de Biserica pământească şi ea împărţită tot în atâtea categorii ierarhice sau cete: arhierei, preoţi, diaconi; ipodiaconi, citeţi, cântăreţi; clerici inferiori, monahi şi mireni. Cele nouă ode sau cântări ale fiecărui canon se împart în trei grupe de câte trei cântări spre lauda Sfintei Treimi. Iată, pe scurt, structura celor nouă ode sau cântări ale canonului, cu legăturile (irmoasele) dintre ele:

1.     Cântarea lui Moise din Ieșirea (Ieșirea 15,1-19), „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit...”

2.     Cântarea lui Moise din Deuteronom (Deuteronom 32,1-43), „Ia aminte, cerule, și voi grăi! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele...”

3.     Rugăciunea Anei, mama proorocului Samuel (I Regi 2,1-10), „Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul...”

4.     Rugăciunea proorocului Avacum (Avacum 3,2-19), „Doamne, auzit-am de faima Ta...”

5.     Rugăciunea profetului Isaia Profetul (Cartea lui Isaia|Isaia 26,9-20), „Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuiește spre Tine...”

6.     Rugăciunea lui profetului Iona -Iona 2,3-10), „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, și El m-a auzit...”

7.     Rugăciunea lui Azaria (Cântarea celor trei tineri 1, 2-21), „Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preaslăvit este numele Tău în veci...”

8.     Cântarea celor trei tineri (Cântarea celor trei tineri 1, 28-67), „Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preaînălțat întru toți vecii...”

9.     Cântarea Maicii Domnului (Luca 1,46-55) și Rugăciunea lui Zaharia tatăl Sfântului Ioan Înaintemergătorul (Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel..., Luca 1,68-79).

Cea mai mare parte din imensul număr de canoane a fost încadrată în slujba Utreniei, în care Canoanele, citite ori cântate, se intercalează după ecfonisul „Cu mila şi îndurările…” (în zilele de rând, îndată după Ps. 50) şi înainte de Svetilnă. Găsim însă canoane în rânduiala Pavecerniţei, în perioada Triodului şi Penticostarului, a Miezo­nopticii de duminică şi a unora dintre Sf. Taine precum Maslul şi ierurgii, precum înmormântarea; la Liturghie se întrebuinţează numai cântarea a III-a şi a VI-a din Canoane, la Antifonul al treilea. Canoanele alcătuiesc cea mai strălucită expresie poetică din cultul ortodox a legăturii dintre Vechiul şi Noul Testament.

Prima strofă de la fiecare dintre cele nouă cântări se numeşte irmos. Irmosul serveşte ca model pentru celelalte stihiri sau strofe ale odei, cărora le indică atât melodia cât şi numărul de versuri şi silabe din care se compun. Unele canoane sunt formate numai din două ode şi se numesc diode sau din trei (triode, tricântări) sau patru (tetraode, patrucântări). Aceste canoane se află în cartea Triodului şi se cântă la slujbele din Postul Mare. La canoanele de nouă cântări (complete) de obicei cântarea (oda) a doua este înlăturată din cărţile de slujbă, deoarece avea un caracter sumbru (pesimist), fiind făcută după modelul blestemului lui Moise cu care i-a ameninţat pe evrei în pustie dacă vor călca Legea Domnului. Canonul complet (cu oda a II-a) s-a păstrat în Triod la slujbele din Postul Mare.

Catavasiile sunt un fel de rezumat sau extras al canoanelor din care fac parte. Fiecare praznic împărătesc îşi are Catavasiile lui, formate din irmoasele odelor din Canonul sărbătorii respective. Unele din duminicile Triodului precum şi zilele din Săptămâna Patimilor au de asemenea Catavasii proprii. Catavasia (καταβάσια = coborâre) vine de la faptul că în vechime, ori în unele mănăstiri şi azi, cântăreţii celor două strane, după ce cântau troparele din oda Canonului, coborau din strane şi veneau în mijlocul bisericii unde cântau împreună irmosul adică troparul de la început. La cele 9 cântări ale canoanelor se cântă catavasii în toate duminicile de peste an, la sărbătorile împărăteşti, ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor cu Polieleu şi Doxologie Mare. Aceste Catavasii se cântă după o anumită rânduială, în funcţie de perioada anului în care ne aflăm.

Cei mai mari alcătuitori de canoane au fost Sf. Andrei Criteanul, Sf. Ioan Damaschin, care a scris Canoanele învierii pe cele opt glasuri şi Canonul Paştilor, Sf. Teodor Studitul şi fratele său Iosif, arhiepiscopul Constantinopolului, care împreună au scris Canoanele Triodului, iar Sf. Iosif şi pe cele din Octoih, care se găsesc în zilele de rând. Alţi imnografi importanţi pe care i-a avut Biserica din Răsărit sunt: Sf. Sofronie, patriarhul Ierusalimului, Sf. Cosma de Maiuma, Cuviosul Ioan Mavropous de la care avem mai multe Canoane şi chiar Canonul către Sf. înger Păzitor, Nichifor Calist ş.a.

Un interes deosebit pentru studiul nostru îl prezintă Canoanele Maicii Domnului. În perioada bizantină, a alcătui un Canon Împărătesei cerurilor constituia unul din exercițiile retorice cele mai iubite și imnografii se întreceau în alcătuirea acestor cântări. S-a născut astfel o bogată literatură a canoanelor Maicii Domnului care, cu timpul, au fost reunite în culegeri și antologii, structurate pe cele opt glasuri și introduse în cultul liturgic vesperal, la slujba Pavecerniței mici, îndată după Crez. Cel care a alcătuit o frumoasă culegere octoihă, intitulată Noul Theotokarion, sructurată pe cele opt glasuri, a celor mai frumoase canoane bizantine este Sfântul Nicodim Aghioritul.