You are here

Importanţa Sfintei Spovedanii
 

„Vă rog cu lacrimi să fiţi spovediţi fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă şi în cer... Dincolo nu mai este pocăinţă şi nici Maica Domnului nu se mai roagă pentru cei păcătoşi.”

Spun bătrânii că, în anii 1934-1935, pe valea Bistriţei, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobişnuit şi înfricoşător. O oarecare fată din sat, de vreo 20 de ani, necăsătorită, păştea oile pe munte. Iar din lucrarea diavolului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i ruşine să n-o afle părinţii, şi-a ucis pruncul mai înainte de vreme. Apoi, rușinându-se şi de preotul satului, nu şi-a mărturisit acest greu păcat al desfrânării şi uciderii de prunci.

Însă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga și plângea ziua şi noaptea să-i ierte păcatul acesta şi să-și ceară pentru ea milă de la Domnul. După câțiva ani, fata s-a îmbolnăvit grav şi a murit. A treia zi, a venit preotul şi mult popor şi s-a început obişnuita slujbă de înmormântare. După terminarea Trisaghionului şi a praznicului în familie, pe când să pornească cu moarta spre biserică, iată că se deşteptă răposata, mişcă puţin capul şi începu a striga:

– Părinte, părinte, vino încoace ... nu te teme! Cu sfinţia ta am treabă. Eu am făcut un păcat mare în viaţă şi m-am ruşinat să-l mărturisesc. Dar pentru că am avut mare evlavie la Maica Domnului, ea
s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului şi mi-a trimis sufletul în trup, ca să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am făcut...

Lumea, uimită, s-a retras afară, iar fata s-a mărturisit la preot de păcatele sale, cu multe lacrimi. Apoi rudele au îmbulzit-o în jurul sicriului cu tot felul de întrebări: „Cum este dincolo? Ce ai văzut acolo? Ai văzut fericirea raiului? Dar muncile iadului?” „Cum este dincolo, nu pot să vă spun. Atâta vă pot spune, că aşa cum este aici, pe pământ, unde fiecare este scris la primărie cu tot ce are, tot aşa şi dincolo, fiecare este scris cu tot ce a făcut bun sau rău... Vă rog cu lacrimi să fiţi spovediţi fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă şi în cer... Dincolo nu mai este pocăinţă şi nici Maica Domnului nu se mai roagă pentru cei păcătoşi. Tot ce aţi făcut pentru mine, rugăciuni şi pomană, sunt primite. Continuaţi! Şi a adormit din nou răposata.”

Read other articles about: spovedanie, pocăință, pacate, desfranare, ucidere