You are here

Spovedim păcatele de dinainte ca să facem loc pentru altele noi!
 

Mulți vin la spovedanie pentru a-şi uşura sufletul, pentru a arunca greutatea trecutului; dar, oare, vin cu adevărat oamenii pentru a se împăca într-adevăr cu Domnul, pentru a se împăca într-adevăr cu propria conştiinţă, pentru a se împăca într-adevăr cu aproapele, pentru a isprăvi cu trecutul şi a începe o nouă viaţă?...

Cugetând asupra spovedaniilor pe care, de-a lungul vremii, le-am făcut eu sau care mi-a fost dat să le primesc, mi se pare că destul de des spovedania se prezintă ca un fel de moment când noi am vrea să ne izbăvim de povară, de greutatea păcatelor săvârşite, şi care adesea ne este destul de neplăcută, iar aceasta pentru a putea să ne fie mai uşor să trăim. Și în acest sens imi aduc aminte de cuvintele unui băieţel, pe care surioara l-a întrebat pentru ce anume se spovedeşte, iar el a răspuns: „pentru aceea ca, azvârlind o parte dintre păcatele de dinainte, să facă loc pentru altele noi…”. Iar mie mi se pare că lucrul acesta este valabil nu numai pentru băieţelul cu pricina, ci încă şi mai mult, pentru o mare parte dintre adulţi.

Vin la spovedanie pentru a-şi uşura sufletul, pentru a arunca greutatea trecutului; dar, oare, vin cu adevărat oamenii pentru a se împăca într-adevăr cu Domnul, pentru a se împăca într-adevăr cu propria conştiinţă, pentru a se împăca într-adevăr cu aproapele, pentru a isprăvi cu trecutul şi a începe o nouă viaţă?...

La această întrebare ar trebui să cugete fiecare dintre noi şi nu doar pentru ca să-şi facă o părere cu privire la chestiunea în cauză, ci pentru a putea judeca fiecare pentru sine dacă nu cumva suntem şi noi asemenea băieţelului, venind la spovedanie pentru a azvârli o povară, pentru a putea să mergem mai uşor prin viaţa aceasta şi nu pentru aceea că ne-am dori cu adevărat să punem capăt trecutului păcătos. Iar atunci când vorbesc despre „trecutul păcătos”, fireşte că nu mă refer la tot ceea ce este în noi nedesăvârşit, pentru că aceasta este osteneala unei vieţi întregi, ci mă refer la acel trecut pe care noi, de acum, l-am înţeles, care ne-a devenit de acum accesibil, pe care l-am văzut în toată urâţenia lui, în toată mizeria lui, şi pe care dorim să îl lepădăm de la noi: nu doar să-l dăm la o parte, ci să-l distrugem, ca să nu mai fie.

Read other articles about: Despre spovedanie, spovedanie, pacate, antonie de suroj