You are here

Intrarea Domnului nostru în Ierusalim!
 

Astăzi stăm cu ramuri de finic în mâinile noastre, întâmpinându-L pe Iisus Hristos în Ierusalim ca Împărat.
 

Astăzi stăm cu ramuri de finic în mâinile noastre, întâmpinându-L pe Iisus Hristos în Ierusalim ca Împărat. Această sărbătoare este remarcabilă din două motive.

Primul, este singura dată când Hristos acceptă să fie slăvit. Nu doar că acceptă, dar, de fapt, provoacă aceasta: El intenţionat intră în Ierusalim călare pe un măgar pentru a împlini profeţia lui Zaharia „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” [Zah. 9, 9]. Mulţimea se adună în jurul Lui fiindcă auzise ce făcuse cu o zi înainte, când l-a înviat pe Lazăr din morţi. Toate semnele arată un singur lucru: Acesta este Cel pe Care-l aşteptau, Mesia. Hristos vrea să fie aclamat ca Domn şi Rege.

Cel de-al doilea aspect remarcabil al sărbătorii de astăzi este faptul că Hristos este într-adevăr slăvit astfel. Mulţimea din Ierusalim şi noi, cei de astăzi, Îl întâmpinăm cu cuvântul: „Osana!”. Iniţial, acest cuvânt însemna „O, mântuieşte!”, dar acum este folosit ca o exclamaţie de bucurie, proclamând sosirea regelui îndelung aşteptat. Noi Îl întâmpinăm cu un verset din Psalmi: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului” (Ps. 117, 26). Cel pe Care-L salutăm vine El Însuşi în numele DOMNULUI. El a primit numele cel mai presus de orice nume, numele de DOMNUL, înaintea căruia îngenunchează fiecare genunchi din ceruri şi de pe pământ (cf. Filip. 2, 9-11).

Ne-am obişnuit atât de mult cu ideea că împărăţia lui Hristos nu este în lumea aceasta încât uităm că El a fost, de fapt, recunoscut ca Împărat, chiar dacă numai pentru o zi şi numai pentru câteva ore. Şi deşi această domnie este ascunsă lumii, noi totuşi Îl recunoaştem ca Împărat al nostru.

Am făcut această mărturisire la botez: că totul din viaţa noastră şi din lume Îi aparţine Lui; că nu este nici un lucru asupra căruia să nu aibă stăpânire, pentru care să nu fie, pentru noi, adevăratul conducător; că Îi supunem fiecare aspect al vieţii noastre pentru a mântui şi răscumpăra. Luarea ramurilor de finic şi rostirea acestei proclamaţii este o înnoire a jurământului de la botez: că Hristos şi Împărăţia Sa este singura noastră realitate.

Deşi nu putem mărturisi decât numai pentru noi – nu putem sili pe nimeni altcineva să aibă această părere –, cu toate acestea, noi mărturisim că, în cele din urmă, totul Îi aparţine lui Hristos, ca Domn şi Împărat al său: prin El este creat ceea ce există şi numai prin El singur totul se va întoarce la Dumnezeu, atunci când împărăţia Sa va fi vizibilă în întreaga lume, iar Dumnezeu va fi totul în toate.

Ştiind aceasta, îl auzim pe Sfântul Apostol Pavel amintindu-ne astăzi de două lucruri care sunt esenţiale pentru noi. Primul: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă”. Cu mărturisirea noastră că Hristos este Împărat, putem, după cum spune Pavel în continuare, să îndurăm toate cu bucurie, ştiind că Domnul este aproape; El este Cel pe Care-L aşteptăm din tot sufletul – El vine, Cel ce vine; dar El este, de asemenea, de faţă în Duhul pe Care L-a lăsat cu noi. Acest Duh insuflă în noi o pace: „Pacea Mea o dau vouă”, spune Hristos în timp ce suflă asupra ucenicilor Săi (cf. In 14, 27; 20, 21-22). Această pace nu este pur şi simplu o lipsă a tulburărilor, ci una care, aşa cum spune Pavel, depăşeşte orice înţelegere: este pacea de a avea inima şi mintea noastră aţintită asupra lui Hristos Iisus.

Cel de-al doilea lucru la care ne îndeamnă Pavel este să păstrăm orice lucru care este bun: tot ce este adevărat, de cinste, drept curat, tot ce este drăgălaş şi fin, orice lucru demn de laudă – la aceasta trebuie să cugetăm. Noi trebuie, fără îndoială, să recunoaştem orice lucru bun pe care-l găsim, oriunde îl găsim, şi să-l primim ca din mâinile Domnului nostru Care este bun şi milostiv, împlinind toate cu El Însuşi.
Cât de puternice sunt aceste îndemnuri de la Pavel, la fel de frapante ca faptul că Hristos este aclamat ca Împărat. Ele sunt două feţe ale aceleiaşi realităţi: Hristos este Împărat, iar noi trebuie să ne bucurăm în toate, primind tot ceea ce este bine. Aşa ar trebui să trăim dacă ne încredinţăm cu adevărat realităţii în care am intrat prin botez.
Dar noi ştim şi că lucrurile nu sunt simple. La urma urmei cine nu vrea ceea ce este bun şi frumos? Care război nu a fost purtat în numele a ceea ce este bine şi vrednic de cinste? Dacă nu suntem foarte atenţi şi cu luare aminte, strădania noastră pentru ceea ce noi credem că este bine poate prea uşor să ne ducă departe de adevăratul Hristos. Aceasta s-a întâmplat cu toţi cei care astăzi Îl întâmpină pe Hristos cu finic şi osanale. După ce îşi dau seama că privirea Lui nu este aţintită asupra scopurilor lor, sunt suficiente doar câteva zile pentru ca ei să înceapă a-i cere moartea.

Ştim că aceasta este tendinţa sau impulsul lumii, al lumii care trăieşte în noi, de asemenea; şi ştim că moartea lui Hristos nu este doar rezultatul păcatului şi nebuniei noastre, ci, mai important, este răspunsul lui Dumnezeu la această nebunie – aceasta este iubirea dumnezeiască.

Noi ştim deja aceasta; am ştiut-o atunci când ne-am botezat– la urma urmei, am fost botezaţi întru moartea lui Hristos pentru a învia împreună cu El. Ştiind aceasta, trebuie să ne asigurăm, în timp ce-L urmăm pe Hristos din nou pe Golgota, în Pătimirea Sa, Răstiginirea şi preaslăvirea Sa, că acest Iisus Hristos este Cel Care hotărăşte pentru noi ce este bine, adevărat, frumos. Avem nevoie, ca să spun aşa, să îngăduim ca ceea ce noi credem că este bine să fie răstignit cu El, să ia o nouă formă în ceea El ne dezvăluie despre adevăr şi iubire.

Ramura de finic a biruinţei pe care noi, precum copiii, o înălţăm lui Hristos strigând „Osana” este totodată şi Crucea, aşa cum am cântat noaptea trecută: adunaţi de Duhul Sfânt, luăm Crucea Ta şi cântăm: „Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului”. Dacă ne vom asuma această postură, ne vom bucura pururea în Domnul, aşa cum am şi cântat aseară: prin Crucea, bucurie a venit la toată lumea.

Aceasta se cere de la noi atunci când luăm în mâini aceste ramuri de finic. Să ne rugăm să dăm dovadă de tărie pentru aceasta şi pentru ceea ce se află înaintea noastră, pentru ca să-L putem întâmpina pe Împăratul cel preaslăvit, pe Cel ce vine în numele Domnului.