EL se uită la mine și eu mă uit la El și suntem atât de fericiți împreună...

 

V-am spus că unul dintre lucrurile pe care trebuie să le învățăm înainte să începem rugăciunile de dimineață și de seară este gestul de a ne așeza în tăcere în prezența Lui și de a-I spune Lui și nouă înșine: „Doamne, eu încă nu simt prezența Ta, dar știu că ești aici și eu stau aici mulțumindu-Ți că, în smerenia Ta, în mila Ta față de mine și față de ceilalți, Tu ești aici pentru ca eu să pot fi în prezența Ta. Dacă este voia Ta, fă-mă și pe mine să o simt, să o percep. Dacă nu este voia Ta, eu totuși știu că ești prezent aici”.

Apoi rămâi în tăcere în prezența Sa, în certitudinea că El este acolo. Am citat în trecut un pasaj din viața unui sfânt occidental din secolul al XIX-lea, Curé d'Ars, care a fost un adevărat sfânt al lui Dumnezeu și preot într-un mic sat din regiunea Dijon, Franța. Venea mereu în biserica sa și găsea un bătrân care stătea acolo nemișcat, nefăcând nimic, și într-o zi l-a întrebat: „Bunicule, ce faci ceas după ceas în biserică? Buzele tale nu se mișcă în rugăciune, mâinile tale nu se mișcă pe metanier. Ce faci aici?”. Iar bătrânul s-a uitat la el și i-a zis: „El se uită la mine și eu mă uit la El și suntem atât de fericiți împreună...”.

Acesta este modul direct în care putem fi în comuniune cu Dumnezeu și învăța despre El, atunci când viața Lui curge în noi, când cunoașterea Lui nu este una intelectuală, ci o cunoaștere directă, simplă, pe care o avem, la un alt nivel, când putem învăța despre oamenii pe care îi iubim și ne iubesc, când putem sta în liniște împreună și putem fi fericiți împărtășindu-ne de deschiderea și dragostea reciprocă pe care le avem unul pentru celălalt.