Cuvânt la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

 

Fraților, de ce Biserica numește sfârșitul pământesc al vieții Maicii Domnului nu moarte, precum, de obicei, numim sfârșitul oamenilor, ci adormire? Văzând moartea ei ca pe un timp de odihnă sau ca pe un somn liniștit, Biserica ne îndeamnă nu numai să nu ne întristăm și să nu plângem la mormântul ei, ci, dimpotrivă, să înălțăm cântări de bucurie și doxologii pentru adormirea ei.

Faptul că Preabinecuvântata Fecioară nu a murit în realitate, precum, de obicei, mor oameni, ci a adormit, oarecum, pentru scurtă vreme, cu un somn liniștit, după necazurile grele ale vieții ei și că mormântul a fost pentru ea ușă spre Împărăția cerurilor este un prilej de multă bucurie pentru creștini. Din mormântul ei, ca și din mormântul Domnului înviat, suflă și înspre noi nestricăciunea cerească sau, mai bine spus, mormântul ei ne promite nemincinos și nouă nemurirea sufletului și nestricăciunea trupului, omorând în sufletele noastre frica de moarte.

Fraților, cine dintre noi nu ar fi vrut să fie părtașul unui astfel de somn al morții, prin care s-a odihnit Maica Domnului? Totuși trebuie să spunem că moartea ei a fost una fără de seamăn, după liniștea și lipsa de dureri; fără de seamăn, și pentru că moartea doar pentru puțin timp s-a atins de trupul ei, în care S-a sălășluit Dumnezeu.

Tradiția ne spune că trupul Preacuratei Fecioare nu mai era în ziua a treia în mormânt. El s-a unit cu sufletul, gustând împreună cu acesta fericirea vieții din rai. Să dea Dumnezeu ca măcar în parte să ne învrednicim și noi de o asemenea moarte. Ca și noi să putem muri fără de durere și în pace, trebuie să învățăm, astăzi, la sicriul Preasfintei Fecioare, cum să ne păzim în curăție și în bună înfrumusețare bisericile cele veșnice, cele ale trupului, în decursul întregii vieți; cum să slujim mai puțin celor stricăcioase, care cu atâta cruzime ne alterează firea, atunci când trupul nostru stă fără de suflare în sicriu; cum să dobândim cât mai multe comori ale virtuților celor nestricăcioase.

Fraților, dacă dorim să cinstim așa cum se cuvine praznicul Maicii Domnului, cu nimic nu vom putea mai bine, decât pregătindu-ne fiecare trupul pentru ziua morții, în curăție și bine înfrumusețat de virtuți. Nu știm când vom muri, prin urmare, trebuie să ne ostenim încontinuu. Pentru a ne întări în această lucrare importantă, să ținem minte că „dacă acest cort, locuința noastră pământească, se va strica” odată cu moartea, „avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri” (II Cor. 5, 1). Dacă ne vom păzi trupul curat pentru ziua morții, ne vom bucura cu el în ceruri, în vecii nesfârșiți. Amin.