Eşti aici

Cetatea sub asediu. Însemnări despre credință, rațiune și terorism

28 LEI
 
În stoc
0724 550 463

     Așadar, viața e doar timpul‑spațiu ce ni s‑a dat în vederea trecerii într‑o stare pe care revelația o luminea­ză prin nădejdea Învierii și jertfa lui Hristos o ușurează prin preluarea bagajului nostru pecabil.  Dificultatea acestui puzzle e dată de faptul că supraviețuirea în altă dimensiune, spirituală și mereu personală, de­pinde de opțiunile noastre, altfel spus de felul în care ne‑am utilizat, pe drumul terestru, înfricoșătoarea calitate de a fi liberi. Nimic nu înlănțuie mai mult decât libertatea: te pune să alegi binele și, oricât s‑a străduit postmodernitatea să relativizeze granițele, răul rămâne reperabil: nu prea avem scuze. E reperabil decalogic, e ușor de surprins și prin analiza efectelor sale distrugătoare. Cu acest rău, întruchipat în fel și chip, trăim, pentru că ne aparține, e chiar rezultatul alegerilor noastre, de la cele etice și politice, până la cele axiologice. E...

mai mult  +

     Așadar, viața e doar timpul‑spațiu ce ni s‑a dat în vederea trecerii într‑o stare pe care revelația o luminea­ză prin nădejdea Învierii și jertfa lui Hristos o ușurează prin preluarea bagajului nostru pecabil.  Dificultatea acestui puzzle e dată de faptul că supraviețuirea în altă dimensiune, spirituală și mereu personală, de­pinde de opțiunile noastre, altfel spus de felul în care ne‑am utilizat, pe drumul terestru, înfricoșătoarea calitate de a fi liberi. Nimic nu înlănțuie mai mult decât libertatea: te pune să alegi binele și, oricât s‑a străduit postmodernitatea să relativizeze granițele, răul rămâne reperabil: nu prea avem scuze. E reperabil decalogic, e ușor de surprins și prin analiza efectelor sale distrugătoare. Cu acest rău, întruchipat în fel și chip, trăim, pentru că ne aparține, e chiar rezultatul alegerilor noastre, de la cele etice și politice, până la cele axiologice. E zestrea inseparabilă de noi, atunci când ne definim ca ființe irepetabile. Toată istoria culturii expune gama tentativelor noastre de a mo­difica, eluda, ignora, transfigura această lege de fier. Fie prin propensiunea dionysiacă, orgiastică, plăcut anihilantă, fie prin totalitarism, ca eră a maselor, sau prin panoramarea (surogat de omnisciență divină) la care ne expune, fără încetare, epoca digitală. Strategii escapiste!

     Însă există sinele, care palpită interogativ, există singurătatea reflexivă în care ansamblul coclit al lu­mescului se reduce subit la chipul din propria oglindă. În aceste clipe inconturnabile, ne speriem mortal de moarte sau ne‑o dorim, ca niște netoți disperați. Neșansa e că nu putem imagina posteritatea decât în termeni analogici, fie ca tinerețe veșnică, de basm, fie ca stare de beatitudine transfigurată, doxologică, taborică. Atunci când luăm sub pământ ce‑i mai bun pe pământ, ne lovim de ambiguitatea ultimă a oricărei întruchipări eshatologice. Din toate scenariile noastre mentale lipsește (și n‑ar trebui, căci nu are cum) toc­mai Terțul, Dumnezeu. Eu, cu mine însumi, plus El, misterul nepătruns care a dobândit o figură umană prin Iisus Hristos. Și e tare greu să gândești istoria sacră doar ca pe o ipostaziere mitologică, semitică, a unui profetism mesianic. De ce a modificat acea obscură povestioară întreaga istorie a omului? Nu cumva pentru că, pur și simplu, în colțul ei umil, între mari civilizații orgolioase, a făcut loc Adevărului? Argumentul autorității, atât de nesuferit raționaliștilor, are o greutate iritantă, dar nu prea poate fi ignorat. Din textul evanghelic a răbufnit o energie (da, ne folosim de metafore) pe care nimeni – Cezar sau Demon – nu a reușit să o blocheze. Energia smereniei, a umilității care triumfă. O metodă, o lecție și un imperativ la care, chiar respingându‑le pentru o vreme, recurgem in extremis. Căci ce e omul muribund, dacă nu sediul unei stingeri a luciferismului și citadela precară a unui pact expiator?

mai puțin  -
5
   ( 3 review-uri)
Colectie: 
Eseu
Data apariției: 
2016
Număr pagini: 
306
ISBN: 
978-606-666-595-7
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
11 x 16 cm
Culoare interior: 
monocrom

Alte cărți din Eseu

Cititorii noștri au mai cumpărat

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?