Un prieten de nădejde
Într-un orășel de munte trăia un brutar iscusit.
Îl chema Teodor. Era atât de priceput în meseria lui, încât veneau oameni de la mare depărtare să cumpere pâinea făcută de el.
Lucra de dimineață până seara cu voioșie, indiferent dacă era vreme bună sau rea, pentru că-și iubea meseria. Singurul său ajutor era un căluț numit Suru pe care-l primise în dar de la unchiul său, care îl învățase meseria de brutar. Părinții îi muriseră pe când era prunc, iar unchiul îl crescuse ca pe copilul său.
Teodor era deja flăcău, dar, cum era rușinos nevoie mare, nu se căsătorise încă. Îi plăcea fata măcelarului, dar nu avea curaj să-i ceară mâna.
Dar iată că, așa cum se întâmplă uneori în viață, visul tainic al lui Teodor se împlini: chiar fata măcelarului îl ceru de soț.
Făcură nuntă mare, apoi tinerii se mutară în casa lui Teodor. Numai că tânăra soție nu era obișnuită cu viața liniștită a soțului așa că îl rugă să mai facă o cameră, să poată primi și ei...
Adaugă comentariu nou