Uneori harul se retrage din simțirea noastră ca să putem crește, să putem discerne și alege în libertate deplină ce cale vrem să urmăm. De multe ori însă harul e acolo, dar noi nu-l folosim pentru ce ne este el dat, ca să ne bucurăm de creșterea pe Cale, ci îl împingem spre rezolvarea problemelor din cotidianul conflictual. Domnul ne dă har nu ca să nu mai avem necazuri, ci ca să fim cu El în orice am
întâmpina pe Cale.
Eşti aici
sfaturi duhovnicesti
Ediția a doua, revizuită
Cartea Nu vă temeți! Aveți credință! nu are un cuprins, întrucât nu respectă structura clasică a unei cărți, ci cuprinde mesaje de suflet, adresate creștinilor, cu simțământ pastoral și creștinesc, în perioada 25 martie 2021 – 24 aprilie 2022, adică de la Buna Vestire la Înviere. Aceste mesaje au fost adresate mai întâi pe diferite rețele de socializare: WhatsApp, Facebook, iar acum prin tipar se adresează și altor creștini care nu folosesc mijloacele respective.
Cauți un duhovnic bun?
Cauți un duhovnic bun? Cunosc eu unul, care caută un fiu duhovnicesc necunoscut. Este vorba de Arhimandritul Ioan Krestiankin, un duhovnic de o blândețe și o pace extraordinară, care te va sfătui cât se poate de bine pe cărarea spre mântuire. Dacă nu ai auzit de el, volumul „Unui fiu duhovnicesc necunoscut”, apărut la Editura Doxologia , este exact ce îți trebuie.
Volumul conține învățături și sfaturi ale Părintelui Eusebie Giannakakis, un om cu viață sfântă, după cum dau mărturie cei care l-au cunoscut. A fost preot călugăr și, în această calitate, a slujit timp de 34 de ani ca preot misionar la Spitalul „Hippokration” din Atena, unde s-a dedicat cu tot sufletul în îngrijirea spirituală a celor suferinzi. Este întemeietorul și ctitorul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul” din Verino, Grecia.
Lucrarea Misiune în pandemie – un jurnal duhovnicesc cuprinde diferite mesaje adresate creștinilor, în timpul pandemiei provocate de COVID-19, în perioada 23 martie – 7 iunie 2020. Aceste mesaje au fost postate pe Facebook și pe cinci grupuri de prieteni pe WhatsApp, pentru a suplini, măcar în parte, cuvântul de învățătură pe care creștinii ar fi trebuit să-l primească în Sfânta Biserică.
Cartea aceasta se dorește a fi și o mărturie a traiului cotidian din pandemie,...
Viața veșnică...
Toți vor să trăiască! Ce este mai de preț decât viața? Viața le place tuturor. Dar viața de la cine vine? Numai de la Dumnezeu! Oare vrem să murim și să ne chinuim veșnic? O, nu, sub nici o formă, căci nici un ceas de chinuri uneori nu suntem în stare să-l suportăm! Dar cum este oare chinul cel veșnic?
Cartea pe care o ai în mână s-a scris „de la sine”, de-a lungul unui an de zile, pe site-ul nostru web: www.sfintiiarhangheli.ro, la rubrica Maica Siluana vă răspunde şi a văzut lumina tiparului, la cererea mai multor cititori ai rubricii
Cartea pe care o ai în mână s-a scris „de la sine”, precum volumele precedente, pe site-ul nostru www.sfintiiarhangheli.ro, la rubrica Maica Siluana vă răspunde. Mulţumesc mai întâi Părintelui nostru, Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, pentru binecuvântare, îndrumare şi grija părintească pe care ne-o poartă pe calea cea strâmtă a misiunii pe care ne-a încredinţat-o.
Acest volum este disponibil în ediția a doua, accesând adresa de mai jos: