poezie crestina

 

DARURI DE CARTE PENTRU UN MARE SFÂNT ROMÂN

Pe 5 august, Biserica îl sărbătoreşte pe cel mai important sfânt român al secolului XX, Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ-Hozevitul (1913-1960). Ca majoritatea sfinţilor care s-au nevoit din veac, şi Sfântul Ioan a trăit într-un anonimat desăvârşit, departe de tumultul lumii, în pustia Hozevei de la Iordan. Deşi moaştele sale se află încă în Israel, în Biserica mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, fraţii săi români nu se dovedesc nerecunoscători faţă de folosul sfintelor sale rugăciuni şi minuni săvârşite...

Vindecarea prin iertare (Duminica a VI-a după Rusalii; Matei 9, 1-8) Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?

Zorica Laţcu (monahia Teodosia) s-a născut la 17 martie 1917, într-o familie de ardeleni refugiaţi în Ungaria. Între anii 1936-1940, a absolvit facultatea la Cluj, unde a studiat Filologie clasică şi Limba şi Lite­ratura franceză. După finalizarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvis­tică din Cluj, colaborând la Dicţionarul Limbii Române, coordonat de Sextil Puşcariu. A început să scrie din perioada adolescenței, iar între 1944 și 1949 i-au apărut trei volume de poezii: Insula Albă, Osana Luminii și Poemele...

tăciune, ochii de rugăciune. haine,

hlamida roasă la mâneci, de timpuri

străvechi. când drumurile toate treceau

prin cernăuţi

tăciune, ochii de rugăciune. muzica

aceea ameţitoare a rămas. muzica lui

wolfgang amadeus mozart.

sângeră ochii lui lazăr în mormântul

de piatră. afară e Prietenul care-l

strigă. de atâta bunătate înfloresc şi

pomii neroditori.

Poezia lui Dorin Ploscaru din volumele Să mori primăvara (1995), Sîmbăta lui Lazăr(1997), Flașneta(2000), Peștele pe uscat(2001), Peștele albastru(2005) și Aurora dreams(2011) se scrie din asumarea tragică a distanței care separă lumea percepută prin simțuri de aceea văzută; aproape fiecare text al cărților lui e o litanie a acestei despărțiri și a înălțării unor ziduri între care, suspendată, stă poezia însăși.

Aveţi în faţă o carte de debut, dar o parte din trăirile şi gîndurile a patruzeci de ani dintr‑o viaţă. Este o carte despre om, despre noi, despre realitatea de acum şi dintotdeauna, raportată la modelul divin. Prin ea am vrut să vă împărtăşesc, în felul meu, iubirea de viaţă, să vă amintesc şi să vă reamintesc cine sîntem, cum sîntem, poate cum ar trebui să fim.

     Decapitat pentru mărturisirea neabătută a credinţei sale în Hristos, Brâncoveanu se înrudeşte în jertfa sa cu Sfântul Ioan Botezătorul, devenind şi el un prodrom al Fiului lui Dumnezeu (Imnul lui Constantin Brâncoveanu – Imnele Bucuriei). Întru Adevărul, viaţa lui Brâncoveanu începe cu adevărat după decapitare. O viaţă care luminează ţara-i aşezată în Biserică. Lutul trupesc a fost transfigurat în lumină. Sunt multe feluri de a muri eroic şi de a fi cinstit şi plâns ca atare de ai tăi, dar cu totul altceva este să mori pentru credinţă, pentru Înviere...