Eşti aici

istorie
 

Aşa cum din rouă pământul ia umezeală, aşa şi din Sfântul Aşezământ al Pecerskăi pământul Rusiei s-a umplut de învăţătura sfinţilor. „Apele îl făcură să crească, adâncul îl ridicase şi râurile acestuia înconjurau locul unde fusese sădit şi trimiteau apele lor la toţi arborii câmpului. De aceea înălţimea lui întrecuse pe toţi arborii câmpului şi avea pe dânsul mulţi lăstari şi ramurile lui se înmulţiseră” (Iez. 31, 4-5).

     Decapitat pentru mărturisirea neabătută a credinţei sale în Hristos, Brâncoveanu se înrudeşte în jertfa sa cu Sfântul Ioan Botezătorul, devenind şi el un prodrom al Fiului lui Dumnezeu (Imnul lui Constantin Brâncoveanu – Imnele Bucuriei). Întru Adevărul, viaţa lui Brâncoveanu începe cu adevărat după decapitare. O viaţă care luminează ţara-i aşezată în Biserică. Lutul trupesc a fost transfigurat în lumină. Sunt multe feluri de a muri eroic şi de a fi cinstit şi plâns ca atare de ai tăi, dar cu totul altceva este să mori pentru credinţă, pentru Înviere...

„Cine uită nu merită” spunea istoricul Nicolae Iorga. La 20 de ani de la căderea regimului comunist uitarea începe să se aştearnă peste conştiinţa tot mai adumbrită de problemele traiului de zi cu zi. Se uită primejdios de uşor calvarul prin care a trecut România începând cu anul 1948. La fel de primejdioasă este şi neştiinţa combinată cu reaua voinţă a unora din contemporanii noştri care formulează acuze nefondate doar pentru că Biserica a fost ACOLO în mijlocul urgiei.

Pagini