Catharsisul e cel care prin lacrimi ne purifică, ne curăţă sufletul întru sublimul şi frumosul care prin poem ne despart de patimi, de nivela acaparatoare a contingentului.[...]
Eşti aici
Editura Doxologia
„Trei ore de Crăciun” – o poveste care ne amintește că timpul petrecut în familie este neprețuit
Chiar de Sărbători, o familie de iepurași a fost despărțită din cauza unei boli. Doamna Iepure împreună cu mezinul familiei sunt nevoiți să rămână pentru o vreme în Bârlog, un spital din pădure, pentru ca puiul să se facă bine.
Chiar și așa, familia a reușit să se reîntâlnească pentru trei ore, acasă, la masa de Crăciun, depășind granițele bolii și ale frigului. Bârlogul și vizuina iepurașilor s-au îmbrățișat pentru câteva ore, făcând loc bucuriei, comuniunii și spiritului călduros, reîntregitor și iubitor al Crăciunului.
Sfinții – adevărați eroi și modele de urmat pentru copii
Părinții doresc să formeze în pruncii lor un caracter frumos și puternic pentru a trăi o viață fericită, iar copiii urmează exemplul părinților și al celor din jur, dar și al eroilor din cărți. În volumul „Viața fericitei Xenia din Sankt Petersburg povestită copiilor” ni se propune un altfel de erou, unul atipic pentru benzile desenate din zilele noastre, dar atât de întâlnit în creștinismul ortodox strămoșesc – sfântul.
„O zi specială pentru Tata Panov” – o poveste cu tâlc pentru copiii de toate vârstele
„O zi specială pentru Tata Panov” este o poveste de iarnă (și nu numai) de o mare sensibilitate.
Tata Panov este un pantofar amabil și iubit de cei din jur, dar nu are pe nimeni alături de el și se simte foarte trist din această cauză. Citind din Biblie, se înfiripă în inima lui dorința fierbinte de a-L întâlni pe Hristos, Care îi promite că va veni în vizită la el a doua zi. Și Iisus chiar vine, dar nu așa cum se aștepta bătrânul, care astfel învață că Dumnezeu este mereu prezent în jurul nostru: trebuie doar să ne deschidem inima ca să-L vedem.
„Sfântul Nicolae și cele nouă monede de aur” îi învață pe cei mici cum trebuie făcută milostenia
Cei mici învață cum trebuie făcută milostenia de la un profesor care excelează în această virtute, și anume Sfântul Nicolae sau Moș Nicolae, cum mai este cunoscut în cercurile selecte ale iubitorilor de cadouri.
Caracterul trebuie exprimat, trăit, dezvăluit în conduită. Există tot mai multe mărturii științifice conform cărora dimensiunile axiologic-morale ale individului își au originea în capacitățile socio-emoționale ale acestuia. Aceste atitudini, sau deprinderi de viață, în particular cele socio-emoționale și caracteriale, pot fi insuflate elevilor din primii ani de școală, ba chiar încă de la grădiniță. Inițierea și dezvoltarea lor pe durata școlarității le va acorda, la maturitate, elevilor implicați o șansă mai mare de a se adapta la cerințele mereu...
Stareţul Iacov Tsalikis şi Sfânta Parascheva
Seara după ce toţi ai casei se culcau, el ieşea pe ascuns şi mergea la o bisericuţă din afara satului ca să se roage la Sfânta Parascheva. Acolo făcea multe metanii, aşa cum obişnuia şi mama sa, şi se ruga multe ceasuri, după care se întorcea acasă fără ca nimeni să-şi dea seama.
Reducere Duhovnicii Moldovei
În partea de miazăzi a Iașilor, pe o terasă aflată la 8-10 metri deasupra șesului Bahluiului, nu departe de poala Dealului Cetățuii, împodobit de mitra ctitoriei fortificate a Ducăi Vodă, într-o bulucire de blocuri terne, ridicate de regimul comunist în locul caselor cuviincioase ale mahalalei Nicolinei, iradiază solar și lunar un ostrov al frumuseții. Îl vestesc cele patru turle ca niște potcapuri vlădicești, aliniate în rând
de paradă, aflate deasupra unui sfânt lăcaș cu alură de templu grecesc antic, biserica Mănăstirii Frumoasa.
Când la o Editură bisericească apare un Volum omagial dedicat unei personalităţi laice, în jurul proiectului se ivesc o serie de nedumeriri. Ele sunt firești și ajută la înţelegerea contextului eclesial și socio-cultural al noii apariţii. Pornind de la ele, doresc să aștern umila-mi mărturisire în legătură cu Volumul dedicat scriitorului Grigore Ilisei la împlinirea vârstei de 80 de ani.


