Eşti aici
doxologia
Teologie
A trecut ceva timp, aproape doi ani, un accident vascular cerebral am avut. În sfârșitul ultimului an am trecut prin parohia mea. Oamenii mă primeau de la porți: ”Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru...”
Uneori harul se retrage din simțirea noastră ca să putem crește, să putem discerne și alege în libertate deplină ce cale vrem să urmăm. De multe ori însă harul e acolo, dar noi nu-l folosim pentru ce ne este el dat, ca să ne bucurăm de creșterea pe Cale, ci îl împingem spre rezolvarea problemelor din cotidianul conflictual. Domnul ne dă har nu ca să nu mai avem necazuri, ci ca să fim cu El în orice am
întâmpina pe Cale.
După Dumnezeu. Morala și bioetica într-o epocă secularizată” – cea mai fascinantă operă a lui Hugo (Herman) Tristram Engelhardt Jr.
Despre autor
Hugo (Herman) Tristram Engelhardt Jr. (1941-2018) s-a născut într-o familie în care existau șase generații de medici. Strămoșii săi, romano-catolici germani, au emigrat în Texas. Tatăl său, profesor universitar de medicină internă, cu licență de liberă practică, era recunoscut mai ales ca fiind cel mai bun specialist și traducător din latina medievală din Statele Unite.
Colecția Bioetică-Biopolitică
Păcatele au devenit un stil de viață
Există o de-moralizare și o golire de conținut a moralei și a bioeticii, care implică reconfigurarea radicală a unui domeniu care cândva cuprindea aspectele morale. În cadrul culturii seculariste dominante, alegerile privind relațiile trupești, reproducerea sau sinuciderea, au devenit simple alegeri de stil-de-viață și stil-de-moarte.
Ediție îngrijită, traducere din limba engleză,
studiu introductiv și note de Dr. Andrei DÎRLĂU
Prefață de Pr. prof. univ. dr. Emil JURCAN
Cuvânt înainte de Diac. prof. univ. dr. Ryan Sampson NASH
Postfață de Prof. univ. dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE
Sfânta Scriptură transmite prin fiecare carte, prin fiecare capitol imensitatea iubirii dumnezeieşti. Asemenea Scripturii, şi lumea întreagă respiră prin fiecare mişcare a ei dovada că aceeaşi iubire se află la temelia existenţei şi dăinuirii întregului univers. Fiecare om, cu greutăţile şi bucuriile lui, cu suferinţele şi liniştile sale mărturiseşte prin fiecare bătaie a inimii că iubirea lui Dumnezeu nu are sfârşit. Textul biblic subliniază iubirea ca realitatea de nezdruncinat aflată la originea vieţii şi a ideii de comuniune.
Lectura Bibliei și a scrierilor Părinților Bisericii reprezintă temelia pe care începe să se construiască conștiința creștină autentică. De acolo se poate lua seva care va hrăni o viață în Hristos eliberată de povara formalismului, a fanatismului și a adaosurilor care s-au lipit de viața Bisericii. Doar prin această lectură omul poate descoperi rațiunea propriei existențe, sensul trăirii lui Dumnezeu, bucuria cunoașterii Sfintei Treimi și rostul vital al rugăciunii autentice...
Să mergem la Betleem
Este cea mai frumoasă perioadă din an. În noaptea aceasta este o noapte specială. Fiicele noastre merg la culcare după slujbă pline de entuziasm. Dimineață mergem acasă la mamaia și asta înseamnă prăjitură de ciocolată și cadouri. Ca preot ortodox, mă umple de bucurie și săvârșirea slujbei Darului lui Dumnezeu cu rugăciuni și închinare.