Smerenia, liantul virtuților

 

Pentru Biserică, fiecare sfânt pe care îl sărbătorim reprezintă o mare înălțare. Nu suntem, oare, invidioși pe Sfântul Spiridon? Acela a fost un episcop adevărat, simplu, lipsit de răutate, bun, milostiv și îngăduitor. Era, oare, vreo virtute care să îi lipsească? El însă spunea: „Nu sunt episcop și nici măcar un simplu creștin”. Câtă smerenie!

– Domnul Dumnezeu l-a înzestrat cu toate aceste virtuți deoarece era smerit. Binecuvântați, gheronda, că eu nu am făcut nici măcar primul pas în această direcție.

– Să ne dea Dumnezeu putere și har pentru ca, pe de o parte, să ne învrednicim de iubirea Sa, iar pe de alta să fim preocupați cu ceea ce El ne cere. Dacă ne plângem mereu că suntem lipsiți de virtuți, că ne simțim goi pe dinăuntru și că încă nu am făcut primii pași, nu înseamnă, oare, că nu luptăm sistematic împotriva eului nostru cel rău? Fără îndoială. Înseamnă că nu suntem preocupați să ne cultivăm propria persoană cu grijă, așa cum dorește și ne cere Dumnezeu. Să cultivăm, așadar, smerenia!

Sfântul Spiridon nu avea în el răutate, era întru totul smerit. Nu erau, oare, în jurul său oameni egoiști, care se supărau, manifestându-se ca atare? Fără discuție! De vreme ce era episcop, sfântul avea de-a face cu mulți oameni fără căpătâi. Cu toate acestea, el era lipsit de răutate și bun. Așadar, noi toți ceilalți să nu ne mai justificăm vreodată că de vină e unul sau altul. Să ne preocupe, așadar, puțin mai mult cultivarea noastră duhovnicească.

Smerenia îi dă monahului și monahiei forța de a lupta, virtute ce îl leagă strâns pe omul cel neînsemnat, plin de defecte și slab cu Dumnezeu cel necuprins.

Avva Dorotei spune că smerenia este liantul care unește toate celelalte virtuți. Fără de liantul smereniei, virtuțile nu se întăresc întru zidirea sufletului nostru. Cu alte cuvinte, fără smerenie nu dobândim alte virtuți. Chiar și ceea ce, la prima vedere, pare a fi virtute nu este, de fapt, nimic, dacă smerenia lipsește.

La fel se întâmplă și cu zidul care, dacă este murdar, tencuiala nu se lipește de el. Mă uit la domnul Petru, zidarul nostru, cum tencuiește. Tencuiala nu s-ar lipi de cărămidă, dacă zidul nu ar fi curat. La fel și smerenia, nu se lipește de noi, dacă nu ne curățăm, mai întâi, inima de patimi. Asta se întâmplă. Să nu ne limităm, așadar, doar la teorie.

Chiar și atunci când dă dovadă de mai multe slăbiciuni, dacă se luptă cu îndârjire și se zbate să pună în aplicare smerenia, omul credincios e imposibil să nu se bucure de harul lui Dumnezeu. Iar dacă primește harul, acela strălucește și iradiază. Ce părere aveți?

– Gheronda, suntem, oarecum, invidioase pe Sfântul Spiridon, care era smerit. Noi iubim smerenia, însă nu iubim ocaziile care ni se oferă pentru a fi smerite.

– Acesta este un mare adevăr. Nu iubim ocaziile care ni se oferă pentru a fi smeriți. Doar la greu putem dovedi cine e smerit și cine nu. Acum, când stăm de vorbă, toate par în ordine și frumoase, însă doar la greu se va vedea. Doar atunci când celălalt ne va deranja cu ceva avem ocazia să vedem dacă suntem smeriți.

– Gheronda, e oare cu putință să nu ne necăjim atunci când cineva ne vorbește de rău?

– Ori de câte ori cineva comentează ceva despre noi, ne face un bine, pentru că atunci vom vedea cum suntem cu adevărat. Iar dacă atunci când suntem bârfiți ne răvășim, să spunem: „Nu e bine!” Dacă însă reușim să facem față situației, mulțumind totodată lui Dumnezeu, înseamnă că avem o fărâmă de viață duhovnicească. De altfel, este știut cât de mult ne plac nouă, oamenilor, laudele.

Dumnezeu să ne dea putere și har, iar încetul cu încetul, vom reuși. Avem nevoie doar de puțin efort. Smerenia nu vine însă imediat, ci dram cu dram, iar dacă lupta pe care o ducem este corectă și continuă, ea va veni pe nesimțite, chiar fără să ne dăm seama. Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii noastre Născătoare de Dumnezeu, ale Sfântului și Preamăritului Spiridon, Episcopul Trimitundei, Făcătorul de minuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.