Eşti aici

smerenie
 

Smerenia, liantul virtuților

Pentru Biserică, fiecare sfânt pe care îl sărbătorim reprezintă o mare înălțare. Nu suntem, oare, invidioși pe Sfântul Spiridon? Acela a fost un episcop adevărat, simplu, lipsit de răutate, bun, milostiv și îngăduitor. Era, oare, vreo virtute care să îi lipsească? El însă spunea: „Nu sunt episcop și nici măcar un simplu creștin”. Câtă smerenie!

– Domnul Dumnezeu l-a înzestrat cu toate aceste virtuți deoarece era smerit. Binecuvântați, gheronda, că eu nu am făcut nici măcar primul pas în această direcție.

Poate că titlul volumului de față, Despre smerenie și Cuvântări către monahi, va duce la o pseudo-considerație că textele efremiene, traduse în acest volum, au o destinație precisă, adică, lumea monahală. Dar, așa cum se poate ușor observa din scrierea Învățătură către monahi (mai jos, p. 217), autorul se referă în multe rânduri la „scopul” și „ținta” creștinismului și, implicit, ale creștinilor.

Acest al patrulea volum din corpusul efremian, pe care-l propunem lectorului român, conține cuvântările parenetice ale marelui Părinte sirian. Voi face mai întâi câteva precizări în legătură cu acest terminus tehnicus pentru a fi înțeles corect. Cuvântul „pareneză” indică în mod clar o predică ocazională sau rostită într-o anumită circumstanță, prin care se încearcă întărirea vieții religios-morale a credincioșilor.

Asinul lui Hristos!

În primul meu an de preoţie, când tocmai fusesem numit să slujesc la Londra, slujeam într-o mică bisericuţă a unei frăţii ortodoxe. Odată, înainte de slujbă, m-am lovit în uşă de o băbuţă, o rusoaică de-a noastră. Eu am vrut să mă dau la o parte şi să o las să treacă, dar ea m-a împins de la spate şi mi-a zis: „Poftiţi, Batiuşca!”. Eu am trecut şi am crezut că asta a fost tot. Dar nu se terminase.

În rai însă nu este loc pentru inimile de piatră

„Sunt oameni care le doresc propriilor lor duşmani, sau duşmanilor Bisericii, distrugerea sau chinurile flăcărilor iadului. Ei gândesc astfel pentru că iubirea divină nu le-a fost transmisă de Duhul Sfânt, fiindcă cel ce a fost format în iubirea lui Dumnezeu varsă lacrimi pentru lumea întreagă. Spuneţi despre cutare că este un răufăcător şi că doriţi ca acesta să ardă în iad.

Dacă aș fi întrebat care era cea dintâi impresie pe care și-o forma cineva văzându-l pe Părintele Iacov, aș răspunde: bunătatea sa nemărginită, smerenia profundă și iubirea neprefăcută.

Puteai recunoaște prezența harului lui Dumnezeu în fiecare amănunt al vieții Părintelui Iacov. Cu iubirea și cu smerenia sa, Părintele putea să mute munții din loc, adică atingea sufletele oamenilor și îi făcea să se schimbe. 

Viu este Domnul Dumnezeul...

De ce oamenii virtuoși sunt prigoniți și în timp ce sunt prigoniți se bucură?

Ca niște următori ai modelului originar, aceștia urmează Începătorului și Căpeteniei lor, care le spune: „În lume necazuri veți avea” (Ioan 16,33) și „veți fi urâți de toți pentru numele Meu” (Matei 10,22) și „dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15,20) și, iarăși, „voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele” (Luca 22,28). Iar în rugăciunea Sa arhierească spune: „Părinte, Eu le-am dat lor cuvântul Tău și lumea i-a urât pe ei” (Ioan 17,14).

Smerenia vindecă durerea

Autosuficiența și egocentrismul duc la diverse forme de durere, frică și frustrare ‒ cu privire la mine însumi, la ceilalți și la viață, în general. În ultimă instanță, devin autoizolat și incapabil să am o relație adevărată. Smerenia, pe de altă parte, mă scoate cu blândețe din mine însumi și mă deschide către o relație adevărată cu Dumnezeu, cu mine însumi și ceilalți.

Cum se câștigă virtutea smereniei?

Orice reuşită, orice succes în viaţă se obţine cu multă osteneală, cu multă jertfă. Performanţele sportivilor sunt o urmare a efortului îndelungat ce l-au depus la antrenamente.

În cele duhovniceşti, spun Sfinţii Părinţi, ca să câştigi o obişnuinţă bună trebuie să o săvârşeşti de multe ori, cu regularitate, fără întreruperi. Făcând un lucru de mai multe ori, te deprinzi cu el şi îţi intră în obişnuinţă. M-am obişnuit cu un lucru pentru că l-am făcut din tinereţe.

Despre post

Postul împreună cu rugăciunea şi toate nevoinţele legate de dânsul poate fi zădărnicit de vrăjmaşul, dacă nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne învaţă Mântuitorul: „Când postiţi, nu fiti trişti, ca făţarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc... Tu însă, când posteşti, unge capul şi fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că posteşti” (Mt. 6, 16-18).

Pagini