smerenie

 

     Toată iconomia văzută a Bisericii lui Dumnezeu s-a făcut pentru firea vie și înțelegătoare a sufletului rațional, făcut după chipul lui Dumnezeu, care este biserica vie și adevărată a lui Dumnezeu. De aceea cele necuvântătoare și neînsuflețite și trupești au fost cinstite cu numiri asemănătoare cu ale celor raționale și însuflețite și cerești, pentru ca sufletul pruncesc, călăuzit fiind prin umbră, să ajungă la adevăr.

      „Joseph Lucas ne oferă un studiu extrem de binevenit şi lămuritor al conceptului dikaiosynē în scrierile Părinţilor deşertului. Studiul său oferă o abordare foarte competentă a diferitelor semnificaţii ale lui dikaiosynē în aceste scrieri, ca de altfel şi a rolului acestui concept în viaţa duhovnicească a Părinţilor deşertului.”

                                                                   Pr. dr. John D. Jones, Catedra de Filosofie, Universitatea Marquette

Să ne cercetăm cugetul şi inima, fiule Fortunat, şi rugând pe îngerul nostru paznic, să fie cu noi,  să păşim spre poarta de aur, cea strâmtă, şi care ne va duce în cetatea Smereniei. Căci, cu adevărat, fiule Fortunat, Smerenia este poarta care, prin strâmtimea ei, ne poate duce la „păşunea cea aleasă”, adică în înţelesul ei înalt, la „mântuire”. Să ne smerim, fiule Fortunat, şi lepădând de la noi şi cele de pe urmă „umflări” ale îngâmfării noastre, ale iubirii de sine, ale trufiei, să intrăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, în cetatea Smereniei!