În Sfântul Munte al Athosului, monahii aşază uneori lângă potecile din pădure indicatoare speciale, ce oferă încurajări sau avertismente pelerinului care trece. O asemenea înştiinţare îmi plăcea în mod deosebit. Mesajul era scurt şi limpede: „Iubiţi copacii”.
În Sfântul Munte al Athosului, monahii aşază uneori lângă potecile din pădure indicatoare speciale, ce oferă încurajări sau avertismente pelerinului care trece. O asemenea înştiinţare îmi plăcea în mod deosebit. Mesajul era scurt şi limpede: „Iubiţi copacii”.
Pr. Amfilohie (d. 1970), gheronda sau „bătrânul” de pe insula Patmos, de când am stat pentru prima dată acolo, ar fi fost pe deplin de-acord. „Ştii”, a spus el, „că Dumnezeu ne-a mai dat încă o poruncă, dar care nu este consemnată în Scriptură? Este porunca: «iubiţi copacii»”. Cel care nu iubeşte copacii, credea el, nu-L iubeşte pe Dumnezeu. „Atunci când plantezi un copac”, insista el, „plantezi nădejde, plantezi pace, plantezi iubire, şi vei primi binecuvântarea lui Dumnezeu”. Un ecologist, cu mult înainte ca ecologia să devină la modă, atunci când auzea mărturiile fermierilor locali, obişnuia să le atribuie drept penitenţă sarcina de a planta un copac. În timpul secetei lungi din timpul verii, el însuşi străbătea întreaga insulă udând copacii tineri. Exemplul şi influenţa sa au transformat Patmosul: fotografii ale coastei de deal din apropierea Peşterii Apocalipsei, făcute la începutul secolului al douăzecelea, arată pantele sterpe; astăzi acolo se găseşte o pădure deasă şi înfloritoare.
Pr. Amfilohie nu a fost în nici un caz primul părinte duhovnicesc din tradiţia greacă modernă care a recunoscut importanţa copacilor. Două secole mai devreme, monahul athonit, Sfântul Cosma Etolianul, martirizat în 1779, obişnuia să planteze copaci pe măsură ce străbătea Grecia în călătoriile sale misionare, iar în una dintre „profeţiile sale”, el afirma: „Oamenii vor rămâne săraci, fiindcă nu au dragoste pentru copaci”. Putem vedea această profeţie împlinită astăzi în prea multe părţi ale lumii
