You are here

O pecete a teologiei bizantine autentice, în lumina tiparului
 

Editura Doxologia a publicat recent o parte din creaţia literară a unui sfânt imnograf mai puţin cunoscut, Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, sub forma unei antologii cu titlul: „Canoane de mângâiere la Domnul nostru Iisus Hristos şi la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu“ (traducere din limba greacă veche de Laura Enache, studiu introductiv şi ediţie îngrijită de pr. Dragoş Bahrim, 178 p.)

Autor al unei bogate opere imnografice, Ioan Mavropous a trăit în sec. IX, în timpul celei mai productive perioade a imnografiei bizantine, cunoscută sub numele de perioada melozilor (sec. V-XI). Tradiţia Bisericii consemnează faptul că Sfântul Ioan Mavropous a fost cel care - în urma unei viziuni - a instituit împreună-sărbătorirea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz în data de 30 ianuarie.

Lucrarea de faţă conţine opt canoane către Mântuitorul Iisus Hristos şi trei către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, acestea din urmă fiind canoane de mângâiere la vreme de ispită şi de boală. Strofele canoanelor către Domnul nostru Iisus Hristos sunt străbătute de un adânc sentiment de pocăinţă şi ne prezintă realitatea Judecăţii de Apoi. În centrul lor se află Mântuitorul în ipostaza de Judecător. Această temă, recurentă pe parcursul celor 8 canoane, are rolul de a trezi o profundă metanoia, o schimbare a modului în care ne raportăm la Hristos şi la lume: „Schimbă-mă, Stăpâne, cu schimbarea cea bună, călăuzindu-mă de la răutate la virtute dreaptă şi puterea cea fără de schimbare a lui Dumnezeu“ (Can. 8, 9).

Ceea ce deosebeşte această antologie a Sfântului Ioan Mavropous de alte scrieri patristice este tocmai structura creată de coordonatele poezie - rugăciune ce caracterizează creaţia imnografică bizantină. Printr-o scriitură cu multă sensibilitate poetică şi adâncime duhovnicească, rugătorul este purtat înaintea tronului Pantocratorului Iisus Hristos şi la cel al Preasfintei Fecioare Maria Theotokos, învăţând să se închine, să se roage cu lacrimi şi suspine pentru izbăvirea de negura păcatului şi de cugetul mincinos: „Învredniceşte-mă să-mi stârpesc din minte cugetele sterpiciunii şi să rodesc dumnezeieşti înţelesuri şi să nasc gânduri mântuitoare şi bune socotinţe, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, rodul cel preasfânt al celei sterpe“ (Can. I, 3). Canoanele respiră o psihologie ascetică specifică nevoitorilor răsăriteni, cuţitul discernământului scoţând la iveală puroiul păcatului tăinuit de straturile conştiinţei adormite: „Rădăcina putredă rod sănătos nu va mai odrăsli niciodată, izvorul amar apă dulce nu va mai izvorî, cum atunci o inimă strâmbă va mai revărsa cuvinte drepte?“ (Can. IV, 9). Poate de aşteptat la un autor bizantin erudit şi bun cunoscător al instrumentelor de exprimare poetică, se remarcă bogăţia metaforelor, întrebuinţarea fină a chiasmului sau comparaţiile frapante care-l poartă pe cititor de la un capăt la celălalt al Vechiului şi Noului Testament, cu subtile nuanţe patristice (de exemplu, referirile constante la calitatea de Theotokos a Fecioarei Maria inspirate din mariologia lui Ioan Damaschinul şi Chiril al Alexandriei).

Prin antologia imnografică „Canoane de mângâiere la Domnul nostru Iisus Hristos şi la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu“ a Sfântului Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, Editura Doxologia reuşeşte să readucă în atenţia cititorilor români un autor ignorat, foarte puţin cunoscut, şi ne propune spre lectură - şi mai ales spre rugăciune - un şirag de canoane inedite, ce poartă pecetea teologiei bizantine autentice.